Din păcate, în România de azi, cititul nu este considerat un lucru „cool”. Acum, prea puține sunt persoanele care citesc din plăcere. Însă, oricât de puține ar fi, sunt active în mediul online în special pe rețelele de socializare care au reușit ce nu au putut face multe edituri: au adunat acești cititori într-un singur loc. Pe bookstagram, booktok… ați prins ideea.
Din păcate, suntem o comunitate mică, iar atunci când cineva scrie un articol despre noi, atenția noastră este redirecționată 100% asupra lui. Mai ales când articolul are un titlu ca De pe net, de pe centură, ratingu’ te sparge-n gură. Care, oricum l-am privi, este jignitor. Nu doar pentru bookstagrammeri, în general, ci, mai ales, pentru cititoarele care aleg să promoveze lectura în mediul online.
Cineva să-mi țină cappuccino-ul că cititoarea din mine are ceva de zis
Vă spun din start: scriu aceste rânduri cu o ceașcă de cappuccino în stânga de la un birou ce stă să se prăbușească sub greutatea teancurilor de cărți care nu mai au loc în bibliotecă. Fantasy, romance, dark romance, autori asiatici și multe altele. Găsiți de toate în aceste teancuri. Ocazional îmi caut inspirația pentru acest articol uitându-mă lung la recuzita kitsch pe care o folosesc în pozele mele de pe bookstagram.
După ce am citit de mai multe ori articolul de care vă spuneam mai sus, am râs. Am ridicat o sprânceană. Apoi am râs din nou, de data asta cu amărăciune și în cele din urmă m-am așezat în fața laptopului și am început să tastez. Pentru că în momentul în care cititoarele sunt comparate, fie și subtil, cu prostituate, avem o problemă. Deja nu ne mai confruntăm cu o postare urâcioasă rătăcită pe Facebook, ci cu o lipsă de respect la adresa noastră cum rar mi-a fost dat să văd.
Bookstagram-ul poate fi un kitsch, dar măcar e funcțional
Poate că bookstagram-ul e vizual exagerat. Poate că uneori e superficial. Dar știți ce domnilor? Încă funcționează. Noțiunea de bookstagram a devenit rapid o formă de marketing care unește cititorii acelorași cărți. Creează legături. Îmbunătățește comunicarea. Face exact ceea ce nu se mai găsește, decât în doze foarte mici, pe piața de carte. Pe scurt, noi, bookstagrammerii, nu ne vindem pe noi. Noi facem cărțile pe care le citim să fie vandabile.
Chiar dacă politețea devine istorie, noi tot nu ne oprim
Bookstagrammerele nu sunt critici literari acreditați. Și dacă sunt, ele sunt rare. Dar vă asigur că toate sunt cititoare. Și chiar sunt persoane care cumpără cărți doar pentru că le-au văzut pe bookstagram.
În timpul liber noi, bookstagrammerele, citim. Apoi ne punem în fața laptopului sau luăm telefonul sau tableta în mână și scriem recenzii, facem poze, alegem un filtru pe care-l considerăm drăguț și distribuim online experiența pe care am avut-o cu respectiva carte. Uneori exagerăm, da. Ne entuziasmăm prea mult și începem să ne personalizăm cărțile preferate. Dar asta înseamnă că ne implicăm. Norocul domnilor autori îngroziți de bookstagram este că majoritatea cărților cu „pietricele” sunt romance, dark romance, romantsy. Nimic de natură „culturală”. Nimic din ce ar putea scrie dânșii. Dar știți ce? Nu cred că vreo cititoare pricepută la decorat cărți a simțit nevoia să promoveze autori care nu respectă femeile. Și în nici un univers nu le-ar cumpăra cărțile în mai multe exemplare. Vă vine să credeți sau nu, cititoarele care au cărți cu pietricele au cel puțin două exemplare din fiecare.
Și ce dacă promovarea vine însoțită de o ceașcă de cafea? Un decor mai vesel nu-i diminuează calitatea. Poate doar o integrează într-un cadru mai feminin. Și, probabil, asta deranjează cel mai tare.
Când umorul maschează misoginismul
Nu cred că problema reală sunt pozele cu floricele sau cristale. Nu cred că e nici măcar ceașca în stil englezesc din care ne luăm doza de cafeină. Problema pare să fie că 90% din bookstagrammeri sunt femei.
Și aici nu vorbim despre femei care citesc în tăcere. Bookstagramul este dominat de femei care vorbesc. Comentează. Aplaudă. Critică. Și aceste cititoare fac toate acestea public, cu hashtaguri, cu filtre glam și uneori cu o lumină naturală cinstită.
Înțeleg că pentru un anumit tip de autori, acest comportament este inacceptabil. Așa se demitizează cititoarea perfectă, care laudă fiecare carte simandicoasă. În realitate, cititoarea din ziua de azi are gusturi și stil. Mai are și opinii și, cel mai important, are standarde. Și da, majoritatea acestor cititoare au și un ring light pe care nu se tem să-l folosească.
Ar trebui să încetați să mai considerați bookstagram-ul dușmanul literaturii
Ceea ce nu multe persoane înțeleg este că bookstagram-ul le oferă cărților un context vizual. În anul 2025, o fotografie poate vinde mai bine decât o cronică de 1000 de cuvinte. Ba mai mult, ea poate crea comunități și fandom-uri.
(Pentru cei ce nu sunteți familiarizați cu noțiunea de fandom, acesta reprezintă o comunitate de oameni care iubesc același lucru: o carte, un film, un serial, un joc sau chiar un personaj.
„Fan” + „Kingdom” = FANDOM
În română, s-ar traduce un regat al fanilor.)
Acum, nu este vorba că cititorii de azi apreciază mai mult conținutul de tip fast-food pentru că ne-am fi lenevit în ultimii ani, ci pentru că timpul nu ne mai ajunge.
În metrou, autobuz sau în pauza de masă, scrollăm în căutarea următoarei cărți pe care să ne cheltuim banii. Nu toți avem timp de articole lungi sau emisiuni culturale (dacă mai există). Dar avem timp să salvăm o postare de pe Instagram și să căutăm cartea a doua zi în librărie sau la primul târg de carte care ne iese în cale.
Vă spun acest lucru pentru că am văzut cazuri concrete la târgurile de carte. Stând la standul editurii pe care o susțin, de multe ori au venit la mine persoane care-mi arătau capturi de ecran ale unor cărți prezentate pe conturile de bookstagram. Conturi, gestionate, în principiu, de femei. Întrebarea acestor omuleți era: „aveți cumva cartea aceasta?”.
Asta facem noi, bookstagrammerii: aducem cărțile mai aproape de oameni. Și dacă fotografiem o carte în natură, nu înseamnă că o facem din lipsă de respect pentru munca autorilor.
Respectul nu e un moft, ci un comportament decent chiar și pe bookstagram
Cred că pot număra pe degetele de la o mână persoanele care știu de ce piatra de temelie a educației mele este respectul. Dorința de a-l învăța și stăpâni în toate formele sale vine dintr-o presiune moștenită, inconștient, de la predecesorii mei. Oameni care, la rândul lor, au câștigat respectul unor figuri cu adevărat relevante: Iuliu Hațieganu, Octavian Paler, Lucian Blaga sau Nichita Stănescu. De multe ori, nu doar dumnealor, ci și alții ca ei, au trecut pragul caselor în care am locuit și au stat la aceeași masă în fața unei cești de cafea, unde și eu azi îmi prepar cappuccino-ul cu lapte de ovăz. S-au consultat cu mătușile, unchii, bunicii, străbunicii mei. Iar uneori, i-au cerut chiar părerea mamei mele.
Ca să înțelegeți contextul: până la generația mamei, familia mea a fost dominată de cadre didactice în câteva dintre orașele universitare importante ale țării. Oameni care trebuie să fi făcut ceva bine, dacă asemenea personalități îi căutau.
Așa a înțeles mama mea ce înseamnă respectul și a încercat să ne învețe și pe mine, și pe sora mea tainele lui. Mereu ne spunea că nu trebuie să facem diferențe între tanti Floarea, moș Gheorghe și un diplomat, un om de cultură sau chiar un membru al familiei regale. Dacă ne întâlnim cu oricare dintre ei, respectul ne obligă să-i tratăm la fel. Avem datoria morală să le zâmbim, să-i salutăm și să le vorbim politicos. Niciodată să nu ne comportăm ca și cum le-am fi superioare. Pentru că, nici nouă nu ne-ar plăcea să fim umilite.
Când nu te mai respect, îmi ești indiferent
Recunosc, nu sunt perfectă. Mă mai las purtată de val când scriu despre ultima carte citită, dar încă știu ce înseamnă respectul. Pentru autori și pentru cititori. Pentru oameni, indiferent cine sunt sau ce fac.
Cu toate acestea, îmi este aproape imposibil să găsesc vreo fărâmă de respect pentru dozele gratuite de misoginism și răutate aruncate către bookstagrammere.
Cu sau fără acordul autorilor care ne privesc de sus, cititorii vor fi mereu sufletul literaturii. Oricât ar fi de disprețuiți doar pentru că își pun cărțile pe un fundal cu sclipici sau își decorează biblioteca cu luminițe, ei vor continua să citească. Poate nu se vor mai atinge vreo carte semnată de cei care îi disprețuiesc, dar tot vor găsi altceva de citit. Iar într-o țară în care cărțile se vând din ce în ce mai puțin, asta ar trebui să fie tot ce contează. 💋