Vreți să știți părerea mea sinceră despre această nouă poveste a Avatarului?
Seria aceasta este nasoală! Nu există balanță, nu există un început și un sfârșit și nimeni nu va afla niciodată povestea din spatele poveștii, pentru că nu există. Într-un fel mă bucur că s-a terminat și că acum pot să spun împăcată: „am făcut-o și pe asta!”.

Acest ultim sezon este dedicat întregime luptei interioare a Korrei care mi se pare pierdută de la bun început.
Încă bântuită de amintirile vechilor dușmani și de ultimele sale lupte, Korra nu poate să-și trăiască prezentul și să fie Avatarul de care lumea are atâta nevoie, mai ales că acum cunoaștem un Napoleon în variantă feminină (Kuvira) dornică de cucerire și reîntregire a Regatului Pământului.
Personal, nu prea am cuvinte de laudă sau o părere prea bună în privința acestui sezon, motiv pentru care mă voi rezuma în a povesti acțiunea.
În urma ultimei lupte a Korrei cu Lotusul Roșu, Avatarul a avut nevoie de aproape trei ani pentru a-și reveni atât psihic, cât și fizic. Fiind în concediu medical acasă, Korra s-a luptat cu ea însăși timp de mai multe episoade în vederea recuperării sale. Într-un fel m-am bucurat de această situație pentru că le-am revăzut pe Katara și Toph ce m-au surpins într-un mod cu totul neașteptat de plăcut. Ambele au rămas la fel precum le știam din seria trecută, doar că mai bătrâne cu vreo 50 de ani :))
Așa cum am precizat mai sus, în timp ce Korra se vindeca și se lupta cu ea însăși, Kuvira și-a asumat rolul de Mare Unificatoare a Regatului Pământului și implicit a devenit o tirană a acestei lumi. În încercarea ei de a-i reda Regatului Pământului gloria de altădată, Kuvira a sacrificat atât sufletul său, cât și familia, dar și locuitorii acestui Regat.
Mi-ar fi plăcut să cred că lucrurile se vor aranja de la sine, însă odată cu trecerea timpului și avansarea în serial, mi-am dat seama că personajele noastre sunt schimbate complet și că echipa Avatar se va destrăma în cele din urmă. Însă nimic nu m-a deranjat la fel de mult ca finalul acestui sezon când Korra și Asami au fost prezentate ca un cuplu de lesbiene, nu ca două prietene apropiate. Mi s-a părut pur și simplu de prost gust pentru a pune un astfel de final într-un serial animat dedicat copiilor, pentru că în cele din urmă, „Avatar” este un desen animat pentru tânăra audiență.
Titlu: Avatar: Legenda Korrei
Titlu original: Avatar: The Legend of Korra
Anul difuzare: 2014 - 2015
Nota: 1/5
http://www.youtube.com/watch?v=NCEFMY4TWGw
Recunosc, nu am fost o mare fana a Korrei, dar probabil acest lucru s-a datorat faptului ca, fara sa vreau, o comparam mereu cu Aang, iar acest lucru nu era deloc in avantajul ei.
Pe mine nu m-a deranjat finalul seriei, chiar mi s-a parut original, desi, personal, preferam ca Asami sa ramana cu Iroh.
Sunt totusi curioasa daca vor continua seria Korrei cu romane grafice, asa cum au facut cu Legenda lui Aang.