Recenzie: Arlequine de George Cornilă
Coperta: Ruxandra Tudorică
„Arlequine” este o culegere de povestiri unică, în care autorul, George Cornilă, ne conduce înapoi pe drumul misterios al poveștilor pe care obișnuiau bunicii să ni le spună la gura sobei sau pe care le descopeream noi înșine odată, de mult. Parcurgând fiecare din cele 22 de povestiri m-am simțit ca și cum cineva îmi oferea fragmente dintr-o viață pe care am trăit-o de mult când nu aveam puterea de a distinge irealul de real. Aș vrea să pot să iau fiecare povestioară în parte și să vă fac un mic rezumat, însă mă tem că v-aș putea strica plăcerea lecturii pentru că spre deosebire de alți autori, Cornilă nu termină cu adevărat nici o povestire. Acesta, precum un iscusit iluzionist,  lasă un finalurile deschise invitând cititorul să-și imagineze cursul evenimentelor viitoare. Misterul stă tocmai în revelația de la final când realizezi că pe tot parcursul lecturii autorul este înlocuit de arlechina prezentate în primele pagini care se agață de tine, conducându-te prin toate colțurile lumii: din Franța anilor 1700 până în prezent și apoi din nou pe tărâmuri imaginare cu legende nemuritoare despre balauri și preafrumoase fecioare.
„Din forfota de nedescris, o arlechină se desprinse, luând-o pe o stradelă îngustă, care cobora spre Sena. [...] Încălțată cu iminei, cu ciorapi dungați în alb și roșu, acoperindu-i picioarele până la jumătatea pulpelor, cu o fustă plisată scurtă, în aceleași culori, cu un corset pe jumătate stacojiu, pe jumătate negru, mănuși lungi până la cot, cu fața vopsită în alb, machiată cu negru în jurul ochilor, cu două lacrimi negre pe obraji, cu părul bălai prins în două codițe, părea una dintre statuile vii care stăteau nemișcate cu orele.”
Coperta: Ruxandra Tudorică
            De regulă, enumerările și frazele lungi mă plictisesc și îmi îngreunează lectura, însă după cum se poate observa în citatul de mai sus, aici acestea au rolul de a fermeca cititorul și de-l afunda în lumile din carte, îndrumându-l spre redescoperirea poveștii întunecate preferate. Personal, nu mă pot decide care din două texte mi-au plăcut cel mai mult pentru că pe acestea le-am trăit cu atâta intensitate încât am refuzat să cred că s-au terminat. Prima este „Inimă-Albastră”, o reconstruire a celebrului basm „Frumoas și Bestia” doar că rolurile sunt inversate , iar finalul este cel puțin neașteptat. În această poveste am empatizat extrem de mult cu tragicul firului narațiunii, dar și cu titlul simbolic, pe care pur și simplu îl ador și, de parcă m-am înțeles cu autorul în aceeași viață uitată, mi l-am și însușit (de câțiva ani obișnuiesc să mă semnez Duca Blueheart). A doua povestioară se numește „Ora 5 în PallMall” și este cel puțin la fel de incintantă pentru că ne prezintă un eveniment interesant dintr-un club exclusivist. Morți misterioase și o organizație secretă sunt doar începutul unui final surprinzător care denotă curajul autorului de a șoca cititorul cu cea mai neașteptată alegere. Pe măsură ce mă plimbam prin poveștile sale, mi-am imaginat această carte ca pe o invitație la un carnaval misterios ce își deschide porțile doar după ce apune soarele. Vă invit, așadar, să vă lăsați și voi conduși de misterioasa arlechină pe străzile întortocheate și neumblate ale lumii pentru ca mai apoi magia cărții să vă răpească definitiv din realitate. Titlu: Arlequine Autor: George Cornilă Editura: Crux Publishing Anul publicării: 2018 Nota: 5/5

1 thought on “Recenzie: Arlequine de George Cornilă

Leave a Reply

Your email address will not be published.