Până la toamnă, când se va publica volumul al IV-lea din seria „Alina Marinescu”, îmi permit să precizez că acesta este ultimul volum din serie. Îmi vor lipsi enorm personajele și replicile lor. Nu știu de unde să încep această recenzie pentru că sunt foarte multe lucruri de spus despre acțiunea volumului.
Cu toții știm că Elite este o organizație care nu există, al cărei staff este format din oameni „morți”. Nimeni nu știe de existența ei, până ce Alina nu intră în raza vizuală a CIA-ului. Vă dați seama că orgoliul acestei organizații este mai mare decât China și că în secunda imediat următoare își bagă nasul unde nu îi fierbe oala, transformând situația de așa natură, încât Elite se vede nevoită de a accepta un parteneriat până ce dușmanul numărul unu al lumii, organizația Al Quaeda va fi istorie. Când CIA sosește la Elite, vine cu un trădător, un nou erou care încearcă să-i salveze Alinei sufletul de la pierzanie și cu o mulțime de morți. Nu pot să spun exact ce s-a întâmplat acolo, decât că este prima dată când m-am înșelat cine este trădătorul, asta până ce adevăratul trădător nu a făcut un anumit lucru în timpul unei crize de isterie de-a Alinei.
Uitați un sfat dragilor: nu vă atașați prea mult de Kosmas pentru că nu o să facă prea mulți pureci pe aici, din păcate. Vestea bună e că personajele care mie îmi plac încă mai respiră și sper să respire în continuare.
Acum am și eu o problemă, care chiar mă roade, de când Alina i-a dat glas la un moment dat: ce se întâmplă cu pensionarii Elite? Chiar nu vreau să mă gândesc că ar putea fi uciși sau mai știu eu ce. Chiar m-am atașat de unele personaje cum ar fi Janson, Scott, de Ford nu mai trebuie să menționez și chiar și Webb mi se pare simpatic, deși e agent CIA.
Concluzia? Păi.... până în iulie, când va fi lansată „Fantoma de pe Lac”, o să fac o pauză de la cărțile Monicăi și o să îmi îndrept atenția spre o carte în engleză („Can You Keep a Secret?” de Sophie Kinsella), ceeace înseamnă o recenzie în engleză. Toate cele bune dragilor și ne auzim curând! ^^
Titlu: Balanța puterii
Titlu original: Balance of Power
Autor: Monica Ramirez
Anul publicării: 2012
Editura: Tritonic
Colecția: Crime Scene
Notă: 5/5
