Share on Social Media
Recenzie: Conan Barbarul, Misterul fântânii blestemate de Robert E. Howard

În volumul O vrăjitoare se va naște suntem martorii transformării lui Conan, căpitanul gărzilor regale din Khauran, în Conan Barbarul, un erou ce a furat suspinelor tuturor fetelor ce i-au citit aventurile de aproape 100 de ani încoace (în realitate sunt doar 65 de ani de la publicarea primei nuvelele ce îl are pe Conan ca protagonist).

Dat fiind că prezentul nostru este monopolizat de eroi aproape identici, citind primele două cărți din Integrala Robert E. Howard publicată la Editura Crux Publishing, am (re)descoperit eroul clasic care nu poate fi îmblânzit nici de cea mai frumoasă și delicată femeie al universului fantasy.

Mi-a plăcut foarte mult această aventură deoarece are toate ingredientele necesare pentru stârnirea interesului unui cititor.

În primul rând, acțiunea începe cu sosirea lui Conan pe o navă de pirați. Aparent acesta a înotat până pe puntea corabiei căpitanului Zamoravo după ce barca i s-a scufundat. Acolo cimerianul câștigă nu doar respectul mateloților foarte repede prin putere, stăpânire de sine, ci și inima concubinei căpitanului, Sancha.

În al doilea rând, am fost impresionată de mintea strategică a eroului după ce și-a pus în aplicare planul de a avea propria echipă marină într-un cadru fantastic. Insula la malul căreia ancorează Hoinarul nu te îmbie doar la o aparentă relaxare, ci și la o zi de coșmar. În adâncurile pădurii bogate se află niște creaturi monstruoase ce transformă în sculpturi miniaturale orice ființă are ghinionul de a le cădea în gheare.

După ce acești monștri capturează, aproape, întregul echipaj Conan se remarcă, din nou, ca lider neînfricat luptând pentru viața lui și a camarazilor săi de arme, fiind printre puținii supraviețuitori unei zile infernale desfășurate într-un cadru cu natură luxuriantă.

Blestemul fântânii blestemate este o nuvelă de 50 de pagini, motiv pentru care am putut să o citesc de două ori în mai puțin de trei ore. Pe lângă lumea creată de autor, care te acaparează cu totul, lectura a fost înlesnită și de dimensiunea perfectă a fontului folosit în carte (nici prea mic, nici prea mare), astfel încât nu mi-am obosit ochii pe măsură ce am parcurs firul poveștii.

Recomand cartea tuturor pasionaților de aventuri fantastice atât pe mare, cât și pe uscat, dar în mod special tuturor celor care au citit deja Conan Barbarul: O vrăjitoare se va naște pentru că nu trebuie să ne limităm doar la povestea diafană din palatul Khauranului.

Titlu: Conan Barbarul: Misterul fântânii blestemate

Titlu original: The Poole of the Black One

Autor: Robert E. Howard

Editura: Crux Publishing

Anul publicării: 2016

Nota: 5 / 5

Duca

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share on Social Media