Acum 5 ani, pe 12 iunie, Adina Speteanu debuta la Editura Tritonic cu un misterios roman despre iubire. Așa cum tânăra autoare a menționat la lansare, protagonista romanului nu întruchipează eroul feminin neînfricat, sigur pe el și bun la toate. Ema Bărbulescu este o eroină fără voia sa. La vârsta de 17 ani Ema a fost trimisă în Spania, de către mama ei, ca un fel pedeapsă pentru un nefericit eveniment de care a fost acuzată pe nedrept. Stabilită, involuntar în Barcelona, tânăra face tot ceea ce poate pentru a o lua de la capăt: termină facultatea de Psihologie, se logodește și, împreună cu o foarte bună prietenă - Sofia, își deschide propriul cabinet de consultații. În ciuda eforturilor disperate de a avea o viață cât mai normală, după nouă ani, moartea subită și prematură a surorii sale , Adela, o readuc pe Ema acasă, obligând-o să-și înfrunte temerile și să se accepte așa cum este. Prinsă în rezolvarea misterelor ce plutesc în jurul familiei Bărbulescu, tânăra pierde lupta împotriva rațiunii și se îndrăgostește nebunește de un tânăr misterios cu un trecut întunecat - Victor. Romanul, în sine, este un carusel de sentimente contradictorii, având la bază o idee originală, însă puțin clișeică întrucât firul poveștii a fost ușor previzibil. În opinia mea, consider că romanul ar fi avut nevoie de mai multe pagini deoarece de mai multe ori am avut senzația că s-a „sărit” de la un eveniment la altul mult prea repede, făcând ca întâmplările să fie puțin cam nerealiste. Mi-ar fi plăcut să existe mai multe explicații legate de fiecare personaj în parte. Să fie construite mai bine. Unul din lucrurile care m-a deranjat a fost repetiția. Sunt conștientă că este o figură de stil necesară unui text pentru a sublinia anumite trăsături, gesturi sau sentimente, însă personajele Adinei au avut toate priviri / voci  mult prea „furioase” și „dure” sau aveau gesturi „furioase” de la simpla așezare a unui pahar pe masă, până la călcarea pedalei de accelerație. Un alt lucru care, pentru mine, a îngreunat lecturarea cărții au fost propozițiile mult prea scurte, uneori doar dintr-un cuvânt, dar și folosirea contantă a timpului prezent. La un moment dat, nu mai știam să fac deosebire între gândurile personajului și acțiunea propriu zisă. Ceea ce mi-a plăcut, în schimb, a fost simbolistica folosită cu ajutorul naturii. Aproape mereu eram pregătită pentru ceea ce urma să se întâmple datorită unei furtuni sau calmul dinaintea / după ploaie. Era ca și cum natura plângea tragedia familiei Bărbulescu împreună cu cititorul, iar aceste schimbări atmosferice, cel mai adesea, se pliau perfect cu starea de spirit a Emei. În ciuda faptului că avea 17 ani când se lansa pe piața literaturii românești, Adina a reușit să debuteze elegant cu un roman ce a alunecat pe nesimțite dintr-un thriller, într-o frumoasă poveste de dragoste care captivează cititorul până la ultimul rând: „Trecutul poate se iartă, dar nu se uită.” (Adina Speteanu, Crimă la timpul trecut, Ed. Tritonic 2012, pag. 199) Titlu: Crimă la timpul trecut Autor: Adina Speteanu Editura: Tritonic An publicare: 2012 Nota: 3/5