Ultimul thriller e care l-am citit în această toamnă este „Femeia cameleon” de Taylor Stevens.
Din păcate, însă, am fost dezamăgită de această carte. Nu știu de ce am avut mari așteptări de la ea pentru că nici măcar nu am citit-o din propria-mi voință. Am aflat de existența ei de pe grupul de pe Facebook Prefață de carte și porția de citit acum doi ani când fetele au postat o fotografie cu mai multe uși către tărâmuri magice. Am fost spontană și chiar dacă nu am participat, activ, la maratonul de lectură de atunci mi-am propus să citesc orice s-o fi aflând în spatele ușii Dumbledoor. Cam așa am ajuns să explorez împreună cu Vanessa „Michael” Munroe necunoscutele și primejdioasele colțuri ale Africii.
Un thriller psihologic cu o protagonistă complexă și interesantă, „Femeia cameleon” nu scutește cititorul de pericolele de care, noi, oamenii obișnuiți nu avem habar. Este un roman al mușamalizărilor, al riscurilor, dezvăluindu-ne că Africa este într-adevăr o junglă, iar cele mai periculoase ființe de pe Pământ nu sunt nicidecum fiarele care se ascund printre copacii săi, cât oamenii care trăiesc la marginea ei.
Michael este cea mai bună în domeniul ei. Este un adevărat maestru al informației, un copoi. Ea poate să afle orice este plătită să afle, să întocmească rapoarte incredibil de precise, făcându-și un renume pentru arta ce o stăpânește. Talentul ei, recunoscut de cei mai mari corporatiști ai lumii, a ajuns și la urechile lui Burbank, un important om de afaceri texan al industriei petroliere, care încearcă s-o convingă pe Munroe să-i găsească fiica adoptivă pierdută în Africa.
Deși nu este ceea ce face de obicei, Michael este fascinată de suma impresionantă pe care omul de afaceri este dispus să i-o ofere în schimbul serviciilor sale, dar și pentru provocarea care crește cu fiecare minut scurs în clepsidra neobositoare a Timpului.
A fost impresionant și nu prea să descopăr abilitățile protagonistei. Nu spun că romanul nu este bun, dar fie Munroe s-a născut într-o zodie foarte favorabilă, fie autoarea a vrut să evidențieze că orice femeie poate purta pantaloni indiferent de cât de potrivnică i-ar fi soarta, altfel nu pot să-mi explic lanțul de evenimente care s-a petrecut pe teritoriul african.
Cu toate acestea, mi-a plăcut independența pe care o femeie poate să și-o câștige cu multă muncă și sacrificii. Citind această carte, am aflat că cu determinare, oricine poate să-și creeze posibilități incomensurabile, de a obține un venit făcând ceea ce îi place și ceea ce poate face cel mai bine. Pentru această femeie, faptul că se poate adapta oriunde, oricând, oricăror condiții în orice zonă geografică ar fi putut fi un blestem, dar a învățat că are puterea de a-l transforma într-o binecuvântare.
Antrenant, periculos și cu un aer apăsător de misterios, fără culorile date de romantism, romanul de debut al autoarei poate fi citit de orice amator al thrillerelor.
Serie: Vanessa Michael Munroe
Titlu: Femeia cameleon
Titlu original: The Informationist
Autor: Taylor Stevens
Editura: Editura TREI
Anul publicării: 2016
Nota: 2/5