Seria „Bibliotecarul” se încheie cu o ultimă aventură a lui Flynn Carsen - în căutarea Potirului lui Iuda și a sinelui.
Cel de-al treilea film îl arată atât pe Carsen după câțiva ani de când este Bibliotecar, cât și nemulțumirile sale cu privire la îndatoririle pe care le are față de jobul său neobișnuit.
De la prima parte și până la ultima, protagonistul ne-a obișnuit cu o mulțime de relații eșuate. Niciuna nu rezistă mai mult de 30 de minute (din film) și nici acum nu se dezminte.
Sincer? Înainte să văd filmul și bazându-mă pe titlu am crezut că vom avea parte de o poveste biblică, însă nu m-am apropiat nici măcar puțin de adevăr.
Plot-ul filmului este cu totul altul. Este o poveste cu origini românești cu mituri transilvănene despre Vlad Țepeș.
Sincer, deja m-am săturat ca americanii să facă atâta tam tam pe seama voievodului care a fost la fel de vampir cam cum suntem noi. Aș fi preferat să văd o poveste despre vampiri (da puteau fi și români, nu am nimic împotrivă), însă mi-am dat ochii peste cap când am cunoscut un alt Vlad Țepeș cu părul alb și sacou.
Iar șocul meu a fost și mai mare când atunci, din toată armata aceea de vampiri ai lui „Țepeș” era și o femeie vampir care ghiciți ce: s-a îndrăgostit de prostănacul de Carsen, iar nătăflețul nu s-a putut abține și i-a oferit iubirea pe tavă.
Deși povestea a fost o nouă vânătoare de relicve care m-a ținut cu sufletul la gură, am fost dezamăgită de „acțiunea de umplutură”: revenirea lui Vlad Țepeș și povestea de dragoste din Flynn și Simone.
Ca de obicei, am fost încântată să-i revăd pe Charlene și Judson războindu-se cu Flynn în încercarea lor de a-l educa. Bărbatul acesta este mai rău decât un copil și mai încăpățânat decât un catâr.
Deși finalul a fost ca un pumn în stomac pentru că nu știai dacă să plângi sau să îți dai ochii peste cap, am ajuns la concluzia că chiar dacă am fost dezamăgită de el, m-am bucurat să îl vizionez și chiar m-am relaxat.
Titlu:Bibliotecarul: Blestemul Potirului lui Iuda
Titlu original: The Librarian: The Curse of the Judas Chalice
Distribuție: Noah Wyle (Flynn Carsen), Simone Renoir (Stana Katic), Bob Newhart (Judson), Jane Curtin (Charlene), Vlad (Bruce Davison)
Anul lansării: 2008
Nota: 2,5/5
Hei. Îţi pasez un tag, în caz că vrei şi ai timp să-l faci 🙂
https://yukiblack.wordpress.com/2015/07/09/the-sick-book-tag-2/