Recenzie film: Downton Abbey

Luna aceasta a fost premiera filmului „Downton Abbey” în regia lui Michael Engler, iar eu am avut plăcerea să-l văd pe 15 septembrie.

Recunosc că până să merg la Cinema City să-l vizionez, nu eram deloc documentată în privința lumii create de Julian Fellowes. Când am considerat că acest film este un „must see”, m-am bazat pe faptul că un rol foarte important în el îl are Maggie Smith în rolul lui Violet Crawley, iar mai apoi am citit pe IMDB că Imelda Stauton avea să joace rolul lui Lady Maud, verișoara lui Violet.

Ca un fan înfocat al lumii lui Harry Potter, am zis că acest film nu are cum să nu fie bun din moment de servera profesoară McGonagall avea să se reîntâlnească cu nesuferita de profesoară Umbridge. Și nu am fost dezamăgită. Schimbul de replici dintre Lady Violet și Lady Maud este pur și simplu epic.

Un alt motiv pentru care mi-am dorit foarte mult să-l văd, este acela că acțiunea se petrece în anii 1912-1920 care se întâmplă să fie una din perioadele istorice pe care le ador. Sunt pur și simplu fascinată de grandoarea, eleganța și manielere acelei perioade, pe care le-am regăsit cu bucurie în scenă.

Cred că dacă aș fi fost mai inspirată și bine documentată, aș fi optat să vizionez serialul înainte pentru că am impresia că, într-o oarecare măsură, cele două sunt legate între ele.

Acțiunea filmului se învârte în jurul vizitei regale a Regelui George al V-lea (Simon Jones) și al soției acestuia Regina Mary (Geraldine James) la conacul Downton Abbey. Recunosc că am urmărit cu interes și amuzament toată nebunia rezultată în urma pregătirilor necesare unei astfel de vizite. De multe ori, am avut impresia că sunt și eu cuprinsă de febra oraganizării și agitația servitorilor pentru că, în opinia mea, ei au fost adevărații protagoniști.

Prin „Downton Abbey”, pot spune, că mi-am reîmprospătat anumite cunoștințe legate de obiceiurile familiilor britanice cu sânge albastru. Am înțeles că viața la curte nu este chiar atât de fantastică pe cât mi-o imaginez și că există o mulțime de reguli care trebuie respectate. De la felurile de mâncare servite, până la direcția corectă în care trebuie să vorbești în timpul mesei.

Conacul familiei Grantham este un adevărat furnicar, iar angajații lui pe lângă faptul că sunt foarte loiali, sunt și extraordinar de uniți între ei. Din păcate, cutumele Casei Regale, îi împiedică să-și ofere serviciile vizitatorilor regali pentru că aceștia sunt întotdeauna însoțiti, în timpul vizitelor, de propria echipă.

În timp ce urmăream cum angajații conacului plănuiau să-și reintre în drepturile de a sluji cum se cuvine în timpul acestui eveniment important, m-am simțit că stau cu ochii pe o gașcă de copii pusă pe năzbâtii. Planurile lor elaborate de a-și recupera drepturile din casă mi s-au părut pe cât de amuzante, pe atât de ingenioase și nu doar o dată am zâmbit.

Filmul a fost o adevărată escapadă pentru că am iubit absolut tot. De la ținute, la peisaje, la muzică și decor. Replicile au fost memorabile, intrigile amuzante, iar starea de bine m-a însoțit mult timp după ce am părăsit sala cinematografului. Acum, am început să urmăresc serialul și după ce voi fi terminat cu primul sezon, vă promit că voi reveni cu o recenzie și pentru el. ^^

 Titlu: Downton Abbey

Distribuția: Michelle Dockery (Lady Mary Talbot), Matthew Goode (Henry Talbot), Tuppence Middleton (Lucy Smith), Maggie Smith (Violet Crawley), Imelda Staunton (Lady Bagshaw)

Anul premierei: 2019

Nota: 5/5

Duca

Leave a Reply

Your email address will not be published.