Înaninte de toate trebuie să știți că acest film este catalogat de Cinemagia ca fiind un film horror, lucru pe care l-am aflat abia după ce l-am terminat de vizualizat. Personal consider că nu este chiar atât de horror încât să fie interzis publicului sub 18 ani. Eu îl recomand persoanelor de peste 15 ani.
Mi-a luat ceva timp până am identificat-o pe Gretel ca fiind Gemma Arterton, actrița care a jucat în filmul „Prințul Persiei: Nisipurile Timpului” în rolul Taminei, prințesa din Alamut. Așa că printre picăturile în care mă întrebam cine naiba este actrița de îmi pare atât de cunoscută, am fost prinsă de poveste și mai ales de începutul său. Hansel și Gretel au fost abandonați de tatăl lor în pădure la cererea soției acestuia. Deși în povestea originală nu sunt exiplicate prea bine motivele acestei decizii, în film aflăm o mulțime de secrete cu și despre vrăjitoare. Desigur că povestea își păstrează firul și cei doi frați merg într-o casă de turtă dulce fiind atrași de dulciuri și ca și în povestea originală cei doi se luptă cu vrăjitoarea și o închid în cuptorul încins, doar că aici povestea se schimbă, acesta fiind începutul sfârșitului vrăjitoarelor și nașterea primilor vânători de vrăjitoare. Totuși Gretel este vânată de Vrăjitoarea șefă pentru că este diferită de restul lumii deoarece magia neagra nu o rănește, iar inima ei este diferită.

Hansel este intrepretat de un actor pe care nu aveți cum sa nu îl știți dacă sunteți fan Marvel. Cred că v-ați dat seama că Jeremy Renner este o bombă cu ceas și un luptător superb nu doar în „Răzbunătorii” de la Marvel, ci și în această poveste desprinsă din cărțulia Fraților Grimm. Când a fost abandonat de tatăl său în pădure și a găsit căsuța de turtă dulce, a fost îndopat cu atâta zahăr încât a făcut diabet sau boala zahărului cum îi spune Mina. Dar ca și pe sora lui, pe Hansel magia neagră nu îl poate atinge. Mă întreb de ce...
Povestea filmului este destul de simplă și nu există complicații prea mari, drame sau răsturnări de stituație care să te ducă cu gândul la clișee.
Hansel și Gretel sunt doi frați orfani care se luptă cu vrăjitoarele din ziua în care au fost abandonați de părinți. În prezent, cei doi sunt chemați într-un orășel uitat de lume deoarece 11 copii au dispărut. 6 băieței și 5 fetițe lipsesc de la casele părinților, iar sătenii sunt convinși că vrăjitoarele sunt in spatele acestor răpiri. Însă care este secretul din spatele aparențelor?
Luna Însăngerată este un eveniment ce se petrece doar odată la o generație. Atunci vrăjitoarele au mai multă putere și sunt dornice de și mai multă, motiv pentru care sunt dispuse să sarcifice orice este nevoie, chiar și niște copii nevinovați. Însă ce se întâmplă când Hansel și Gretel apar în peisaj? Vor fi ei suficient de puternici încât să deosebească binele de rău și să suporte adevărul sau amintirile trecutului pe care prezentul le aduce la viață?
Titlu: Hansel și Gretel: Vânătorii de Vrăjitoare
Titlu original: Hansel & Gretel: The Witch Hunters
Distribuție: Jeremy Renner (Hansel), Gemma Arterton (Gretel), Famke Janssen (Muriel), Pihla Viitala (Mina)
Anul lansării: 2013
Nota: 4/5

Mi-a placut mult filmul, nu credeam ca poate fi atit de bun.
O, Doamne :))) Încă râd când îmi amintesc de acest film. L-am văzut anul trecut cu sora mea şi mi-a plăcut la nebunie. Am fost plăcut surprinsă de el, motiv pentru care plănuiesc să-l revăd 🙂