Share on Social Media
Recenzie film: Sponge Bob Square Pants

Au trecut aproape două săptămâni de când am văzut acest film și nici acum nu pot să găsesc alte cuvinte mai potrivite pentru a-l descrie, decât că este un film tâmpit. :))

Sponge Bob Square Pants, the Movie

Nu este chiar o introducere profi, însă trebuie să admit că „Sponge Bob” este unul din acele seriale animate (iar acum film) care este plin cu proști și cu situații care mai de care mai penibile.

Așa cum știți, acțiunea se petrece pe fundul oceanului, unde orice este posibil: de la a face un duș fierbinte sau rece (unde apa curge în apă, dacă îmi înțelegeți exprimarea) până la a te îneca sub ocean, sau a merge la mare tot în ocean, până la a putea aprinde focul în același ocean.

Doar aceste situații imposibile te fac să îți dai ochii peste cap dar în același timp să râzi și să te minunezi de inspirația pe care creatorul a avut-o atunci când i-a dat viață orășelului Bikinești de pe fundul Oceanului.

Deși personajul principal este Sponge Bob Pantaloni Pătrați, acțiunea se învârte în jurul faimoaselor turtițe Krabby Pattyes de la Kursty Krab's. Cu toții îl cunoașteți pe faimosul Domn Krabs, un zgârie brânză incurabil, care are cea mai profitabilă afacere (cu turtițe) din Bikinești, dar și pe dușmanul său de la Găleata cu Scoici, Plancton care vrea să fure rețeta secretă a turtițelor, însă niciodată nu am putut afla ce s-ar întâmpla dacă cineva ar pune mâna pe acea rețetă. Ei bine, în acest film putem vedea una din cele mai teribile și incredibile versiuni ale acestui răspuns. Va veni Apocalipsa :))

În timp ce Sponge Bob se lupta cu Plancton pe rețeta secretă, aceasta dispare ca prin magie și cei doi, fiind acuzați de trădare și furt, sunt căutați de tot Bikineștiul pentru a fi trași la răspundere. Pentru a-și demonstra nevinovăția, cei doi trebuie să facă o „echipie” (echipă) însă lucrurile nu ies așa cum au plănuit, motiv pentru care în cele din urmă „echipia” se mărește prin recurtarea domnului Krabbs, a lui Patrick, Calamar și a veveriței Sandy care împreună se vor lupta cu Antonio Banderas în rolul Căpitanului Burger - Beard pentru rețeta secretă.

Filmul este o tâmpenie, în care protagonistul este cel mai mare tâmpit de pe fundul oceanului cu un prieten și mai tâmpit, dar care împreună fac o comedie extrem de relaxantă și care îți reamintește de dulcea copilărie când credeai că orice este posibil.

Titlu: Sponge Bob Pantaloni Pătrați, afară din ocean

Titlu original: The Sponge Bob Movie: Sponge Out of Water

Anul lansării: 2015

Distribuție: Antonio Banderas (Burger-Beard), Clancy Brown (Mr. Krabs), Tom Kenny (SpongeBob SquarePants / Gary the Snail)

Nota: 3,5/5

D&E2

5 thoughts on “Recenzie film: Sponge Bob Square Pants

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share on Social Media