Recenzie: Lumina lui Trodheim de Laura Știrbu (Vicontele Verenței Pierdute #1)
Citind primul roman al seriei „Vicontele Verenței Pierdute” de Laura Știrbu am pășit pe un drum înapoi spre trecut. Un trecut în care dacă aveam un loial prieten necuvântător, puteam cuceri lumea. Un trecut în care poveștile despre dragoni, prințese și războinici prindeau contur de fiecare dată când priveam câte un nor cu aspect mai ciudat. Un trecut când totul era mai simplu doar prin faptul că eram gata oricând de o nouă doză de aventură. „Lumina lui Trodheim” debutează în plină acțiune. Un grup de tineri, studenți la una din cele mai bune școli din Valahia, ajută un temut criminal să evadeze din închisoare. Încă nu știm care este motivul pentru care Leopod a fost închis, însă eliberarea lui lasă impresia că este pentru binele Valahiei Unite sau cel puțin al fiicei sale, Liliana Venin, o tânără învăluită în mister. La câțiva kilometri de închisoare, într-o colibă de la malul mării, locuiește Iustinian Mojic împreună cu unchiul său Boromir. Deși bogăția pare să-i fi ocolit pe cei doi, aceștia sunt o familie fericită. Copilul este fascinat de poveștile bătrânului despre viața de războinic, așa că nu am fost surprinsă când am aflat că cel mai mare vis al său este să poată intra la o academie Vel și după opt ani de studiu să fie unul din cei mai buni Zburători ai regelui. Ca în toate poveștile, ce răpesc cititorii din realitate și-i aruncă pe un tărâm nou, admiterea lui Iustinian la SanteVel schimbă cursul firesc al lucrurilor din incinta academiei. Prin colțurile întunecate ale țării, secrete ies la iveală și vechi alianțe se refac în ciuda unui presupus prezent prosper și pașnic. La academie lucrurile decurg foarte banal, ajutând cititorul să se acomodeze cu viața și obiceiurile valahe. Ca și noi, Iustinian este un începător neștiutor, iar mie mi-a plăcut la nebunie să gust câte puțin din fiecare aspect al vieții de student Vel. Am fost impresionată de abilitatea Laurei de a jongla cu acțiunea romanului pe mai multe planuri. Deși pare descurajant, autoarea merge în paralel cu două lumi la care cititorul va tânji să adere: cea a juniorilor și a seniorilor. Seniorii sunt acel grup de studenți eminenți pe care îi întâlnim și în viața reală, fie că este la școală, facultate sau serviciu. Vă amintiți că pe holurile școlii era un grup imposibil de pătruns la care toată lumea spera să adere? Așa este grupul Lilianei Venin și al tovarășilor săi. Sunt cei mai talentați, curajoși și nesăbuiți tineri din academie. Dar aceasta este doar suprafața. În realitate, sunt niște copii distruși de secretele pe care le poartă și poverile pe care și le-au asumat. Deși toată lumea ar vrea să fie ca ei, de multe ori au fost momente în care am rezonat cu acești tineri perfecți și am dedus că nu doresc nimănui să fie în locul lor. Probabil de aceea refuză să aducă noi membri în grupul de elită de la SanteVel. Al doilea grup, după mine, este cel mai simpatic. Datorită viselor prea mărețe și a lipsei de experiență, juniorii sunt pur și simplu adorabili. Iustinian vrea să fie cel mai bun zburător al tuturor timpurilor. Mădălina țintește să fie versiunea îmbunătățită a Lilianei, în timp ce micul Diego, speră este să supraviețuiască celor opt ani de școală. Să nu credeți că elevul eminent lipsește din peisaj. La SanteVel, cel mai strălucit student este Cezar. Copilul acesta a știut să profite de faptul că părinții săi sunt profesori la academie și a studiat fiecare manual din scoarță-n scoarță. Este atât de sârguincios, încât profesorii au ajuns să specifice la cursuri că vor să primească răspunsuri și de la alți elevi care nu au citit toată materia. Este uimitor cum dorința de a ajunge cât mai repede la o școală unde magia și misticul sunt la ordinea zilei, poate duce la scrierea unei serii cu atât de mult potențial. Deși scena desfășurării acțiunii seriei "Vicontele Verenței Pierdute" ne este extrem de familiară datorită influențelor autohtone, este, în același timp, o noutate pentru iubitorul de aventură care zace în inimile noastre. Cu o lume nouă și totuși familiară, un început misterios și foarte promițător cu promisiunea unei serii stufoase, este foarte posibil ca Laura Știrbu să intre în bibliotecile noastre și să nu mai vrem să-i dăm drumul până nu aflăm deznodământul seriei și răsunsul la întrebarea "cine este Iustinian?". Titlu: Lumina lui Trodheim Autor: Laura Știrbu Editura: Quantum Publishers Anul publicării: 2018 Nota: 5/5

8 thoughts on “Recenzie: Lumina lui Trodheim de Laura Știrbu (Vicontele Verenței Pierdute #1)

  1. Hai, măi! Acum mă întărâți și tu cu recenzia cărții. Nu știu dacă voi ajunge să o citesc anul acesta, deși eu sper să reușesc. :)) Dacă nu mi-a mers cu HP, măcar cu ceva autohton să-mi iasă. ❤

    1. Mulțumesc mult Maco! Mi-a plăcut la nebunie drumul inițiatic al lui Iustinian și Titirez pentru că de multe ori mi-a amintit de povestea preferată a bunicului meu, „Dumbrava minunată”.

      Ghici pe cine mi-am ales ca model și o voi folosi de acum încolo la lepșe: Liliana Venin. Tipa este un #badass pe cinste și nu îmi este deloc rușine cu ea. :))

Leave a Reply

Your email address will not be published.