Share on Social Media
Recenzie: Obsidian de Jennifer L. Armentrout (Lux #1)

Deși această carte mi-a fost recomandată de foarte mult timp de prietenele mele, nu am apucat să o citesc până acum câteva zile, când la ușa mea a venit curierul cu un pachet surpriză de la LEDA, Grupul Editorial Corint.

Lux #1

Frumos învelit într-o hârtie albă, era „Obsidian” de Jennifer L. Armentrout care mi-a adus zâmbetul pe buze și o bucurie sub bradul meu virtual. Nu am stat pe gânduri și am renunțat instant la cărțile pe care le citeam pentru a mă desfăta cu o poveste nouă despre extratereștri extrem de sexy.

Katy este o tânără bloggeriță care pentru a trece peste moartea tatălui ei se mută împreună cu mama sa într-un orășel mic din Virginia. Fără cablu de Interenet pentru câteva zile și fără blog, aceasta se simte complet ruptă de „Obsesia Nebună a lui Katy” o lume în care evadează ori de câte ori poate.

Fără prieteni, blog și o casă plină de cutii, tânăra de șaptesprezece ani se trezește într-o lume nouă și fără prea multă tragere de inimă se aventurează pe veranda vecinilor nepământean de frumoși pentru a cere niște amărâte de indicații pentru a se orienta în oraș. Iar când vecinul de alături îi deschide ușa, nimeni nu a bănuit că secretul lui avea să fie în pericol și că Universul pe care îl știa ea avea să se schimbe pentru totdeauna.

Extratereștrii trăiesc. Ei sunt ca rupți din soare. Ei vor o viață liniștită pe Terra. Ei vor să nu mai fie vânați și uciși pentru putere. Ei sunt luxenii. Ei sunt noii vecini ai lui Katy. Alături de ei, Katy își va trăi propriul roman paranormal.

Am adorat romanul și sincer am mari regrete că nu l-am citit încă de acum doi ani când mi-a fost recomandat. Am iubit fiecare cuvânt pe care l-am citit. Am trăit fiecare emoție a protagonistei. Iar la final aproape am plâns.

Din păcate nu am avut un personaj preferat pentru că toate au fost foarte bine gândite și creionate. Nici măcar Katy care este o tânără la fel de normală ca orice altă fată care iubește cărțile și are un blog, doar că ea are norocul de a-și trăi propria-i carte. A fost extrem de realistă și în niciun caz o eroină, iar extratereștrii: Daemon, Dee, Adam, Andrew și restul orășelului deși sunt ca niște zei, nu sunt nemuritori, super puternici sau incredibil de puternici. Bine, poate că sunt incredibil de puternici, dar au și ei limitele lor. I-am iubit pe toți oricum or fi fost, buni, răi sau nesuferiți.

Această carte merită fiecare dram de energie și fiecare secundă consumată pentru a o citi, pentru că din punctul meu de vedere este următoarea serie fenomen în România.

Titlu: Obsidian

Titlu original: Obsidian

Autor: Jennifer L. Armentrout

Editura: LEDA

Anul publicării: 2014

Nota: 5/5

D&E2

7 thoughts on “Recenzie: Obsidian de Jennifer L. Armentrout (Lux #1)

  1. Despre seria Lux am auzit numai lucruri bune şi chiar mi-aş dori să o citesc. Am văzut că editura Leda a publicat deja primul volum şi sper să le publice şi pe celelalte.

  2. Am citit numeroase recenzii pozitive despre acest roman, dar inca nu eram foarte sigura in privinta lui. O sa-l cumpar cu prima ocazie si sper sa se ridice la nivelul asteptarilor mele ^^

  3. Am auzit atatea lucruri bune despre carte, implicit serie, ca am si trecut-o pe lista mea. Dar, voi astepta pana ce vor aparea si celelalte si apoi ma voi apuca de citit.

    1. Depinde acum de partea cui ești pentru că citind multe cărți fantasy am învățat că în această lumea nimic nu este ceea ce pare, iar pentru un final fericit prețul este extrem de mare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share on Social Media