Această antologie are orice și-ar putea dori un cititor: de la povești cu fantome, la povești romantice și până la povești din vechile credințe indiene despre atingerea Nirvanei.

Vă vine să credeți sau nu, să știți că nu a fost deloc greu să sar dintr-o poveste în alta, mai ales că din fiecare am avut câte ceva de învățat. Dacă mă întrebați, nici nu am perceput cartea ca pe un volum de nuvele, ci ca pe o altă serie de seri petrecute cu Dan Rădoiu ca cele de la ceainăria La Un Ceai.

Povestea mea preferată a fost „Șifonierul Preotesei” - o poveste scrisă, parcă, pentru mine. În ea este vorba despre un om cu o condiție socială și financiară medie, dar care a încercat să și-o autodepășească alegând cea mai simplă cale: calea magiei.

Obsedat de șifonierul fostei sale gazde, acesta își găsește sălbăticia lăuntrică și încalcă regulie nescrise ale societății: comițând o crimă și un soi de jaf eșuat. Și când zic jaf eșuat, mă refer la faptul că este atât de nepregătit și necopt, încât până și o bătrânică i-ar putea veni de hac. Dar pe parcursul lecturii am descoperit că Dan nu se dă în lături de la a continua să mă ia prin surprindere și în cele din urmă a întors situația de așa natură, încât la final am rămas bouche bee.

Nu am cum să neg că nu mi-au plăcut și restul poveștilor, mai ales aceea în care Povestea lui Harap Alb rămâne fără Spân, pentru că brusc îi cresc plete, mai ceva ca lui Rapunzel sau povestirile inspirate din viața de zi cu zi din care am învățat să nu judec oamenii după aparențe ca în „Unu optzeci pe tocuri”.

Între două coperți am găsit povești care mă ajutau să adorm seara după o zi lungă de muncă și școală, dar și povești care dimineața țineau locul cafelei de la ora 7:00.

Între aceste coperți, Dan a adus mai multe lumi în aceeași dimensiune anostă și plictisitoare - dimensiunea noastră.

Uneori cred că suntem prea plictisiți, îngrijorați și sătuli de viețile noastre, încât uităm să facem ceea ce am învățat prima dată - să ne imaginăm.

Da, dragii mei cititori și prieteni. Prima dată nu am învățat să scoatem sunete sau să ne mișcăm. Prima dată am învățat să visăm, să ne imaginăm, iar apoi să punem în practică. Și așa ajung la finalul volumului, când în loc să le mulțumească unui șir impresionant de persoane, care nu îmi vor spune, poate, niciodată nimic, autorul ne provoacă pe noi, Cititorii, să îi spunem ce am face cu o cană galbenă sau ce am face cu o astfel de cană în deșert.

Chiar, voi ce ați face dacă ați avea un ghem de ață să zicem pe.... Lună?

Titlu: Povestiri de la marginea realității

Autor: Dan Rădoiu

Editură: Editura Crux Publishing

Anul publicării: 2015

Notă: 5/5