După ce am devorat primul volum al acestei trilogii, „Șarpe și porumbel”, recunosc că la fel ca mulți alți cititori am avut mari așteptări de la al doilea volum.
Chiar dacă l-am citit în doar trei zile, am trecut foarte greu de primele pagini ale sale. Acțiunea este monotonă și exceptând câteva paragrafe despre magie și efectele sale nu am simțit că mi-au adus ceva nou din acest univers.
În ciuda prețului pentru a practica magia, Lou se avântă în a o folosi din ce în ce mai mult și ceva se întâmplă în adâncul ființei sale, căci devine din ce în ce mai instabilă, mai irațională... mai asemănătoare cu mama sa, iar acest lucru creează o prăpastie între ea și Reid.
După finalul furtunos și neașteptat al volumului precedent, am sperat că vom avea ocazia de a-i vedea pe cei doi protagoniști mai apropiați și puternici ca niciodată, însă la un moment dat mi-au lăsat impresia că nu sunt chiar sortiți unul pentru celălalt și că cel mai bine le-ar fi pe drumuri separate.
Doar în momentul în care se despart în aventuri diferite, pentru a găsi noi alianțe printre Vrăjitoarele Roșii și Vârcolaci, am simțit că acțiunea începe cu adevărat pentru că autoarea ne prezintă Beltera într-o nouă lumină.
Departe de zidurile castelului și de supravegherea ageră a Vânătorilor, există personaje care îmbrățișează noi forme ale magiei și supranaturalului dar care, ca de fiecare dată, îi plătesc prețul scump.
Am fost fascinată de povestea lui Blaise, de secretele Vrăjitoarelor Roșii dar și cum trecutul lui Reid și al familiei regale se împletește într-un mod foarte neașteptat cu destinul atâtor alte personaje.
Citind primele capitole am avut impresia că toată cartea are să fie o poveste monotonă despre cât de mult personajele dragi nouă o urăsc pe Morgane le Blanc, dar pe măsură ce am avansat cu lectura, am fost surprinsă să descopăr că povestea nu s-a rezumat doar la plănuirea meticuloasă a momentului în care conducătoarea Vrăjitoarelor Albe va fi detronată, ci la evoluția personajelor.
Ansel și-a găsit vocea, Madame Labelle și-a lăsat liber instictul matern, Coco și-a asumat deciziile luate, pe când Reid și-a îmbrățișat prezentul. Doar Lou a părut pierdută de ea însăși, iar când s-a regăsit ne-a fost luată din nou în cel mai neașteptat mod posibil.
Chiar cred că Shelby Mahurin are un talent aparte de a-și surprinde cititorii smulgându-i din realitate și aruncându-i fără milă în mijlocul acțiunii provocându-le un amalgam de sentimente și deși cartea a fost lipsită de efervescența spiritului neîmblânzit al lui Lou, tot mi-au fost smulse câteva zâmbete.
Toată lectura a fost rezultatul unor tragedii iar la final am vărsat lacrimi pentru destinul personajelor. Și deși nu au avut un comportament demn, multe dintre ele m-au făcut să le admir pentru curaj, emancipare și determinare.
Cu toate că nu a fost o lectură care să mă dea pe spate, a fost o pauză bine meritată de a scăpa câteva ore pe zi din prezent. A fost reconfortant să regăsesc o rază de speranță pentru un viitor mai bun și cumva șocant să reîntâlnesc personaje pe care nu credeam că am să le mai văd vreodată. Sper ca următorul volum, cel care va încheia seria, să fie mai alert, mai plin de viață și să-i redea lui Lou zâmbetul în ochi.
Seria: Serpent & Dove (Șarpe și Porumbel)
Titlu: Sânge și miere
Titlu original: Blood & Honey
Autor: Shelby Mahurin
Editura: CorinTeens
Anul publicării: 2021
Nota: 4/5