Hm...nu prea știu cum aș putea să încep această recenzie, chiar dacă face parte din categoria Cărțile Copilăriei. Îmi este destul de greu să îmi spun părerea dat fiind că această carte a fost cu adevărat pompoasă.
Până acum eram obișnuită cu diverse acțiuni comprimate într-o singură carte, însă de data asta au fost mai multe nuvele, legate între ele, adunate într-un singur.
Citind a treia carte din seria „Tara Duncan” am avut parte de mister întocmai ca cele cu care ne-a obișnuit Agatha Christie, pe care Tara l-a rezolvat destul de repede, apoi a fost o poveste parcă desprinsă din vechile filme de groază alb negru în care protagoniștii au fost Fabrice și Moineau, urmate imediat de o poveste apocaliptică în care Magister invadează AltăLume cu o armată de demoni. Desigur că finalul ne rezervă o surpriză neașteptată și se tremină cu bine, însă înainte ca Tara să își ia o mini-vacanță.
Din toate aceste mici istorioare cea mai simpatică și în același timp inutilă a fost cea a lui Fabrice. A fost un cliché. Cu toții știm că tânărul sorțitor este cel mai puțin puternic dintre prietenii săi, așa că a încercat să își învingă acest handicap într-un laborator. A învățat mai mult, a muncit mai mult și chiar a descoperit o poțiune care să îl facă mai puternic, numai că asistenta lui, Moineau, a adăugat un ingredient în plus, iar Fabrice a devenit un fel de monstru doritor de putere. Desigur că toată acțiunea s-a petrecut în câteva pagini iar la final, lucrurile s-au sfârșit cu o simpatică poveste de dragoste. Însă faptul că a fost „de umplutură” o face să fie inutilă. Nu a avut nici o legătură cu povestea originală, iar eu aș fi încadrat-o într-o carte specială gen „Tara Duncan - alte povești” sau ceva de genul acesta.
Oricum, cartea a fost o lectură ușoară și mi-a amintit de zilele de vară în care mâncam mere din grădina bunicii când o citeam.
Titlu: Sceptrul blestemat
Titlu original: Le Sceptre Maudit
Autor: Sophie Audoin Mamikonian
Editura: Corint Junior
Anul publicării : 2008
Nota: 3/5
Până acum eram obișnuită cu diverse acțiuni comprimate într-o singură carte, însă de data asta au fost mai multe nuvele, legate între ele, adunate într-un singur.
Citind a treia carte din seria „Tara Duncan” am avut parte de mister întocmai ca cele cu care ne-a obișnuit Agatha Christie, pe care Tara l-a rezolvat destul de repede, apoi a fost o poveste parcă desprinsă din vechile filme de groază alb negru în care protagoniștii au fost Fabrice și Moineau, urmate imediat de o poveste apocaliptică în care Magister invadează AltăLume cu o armată de demoni. Desigur că finalul ne rezervă o surpriză neașteptată și se tremină cu bine, însă înainte ca Tara să își ia o mini-vacanță.
Din toate aceste mici istorioare cea mai simpatică și în același timp inutilă a fost cea a lui Fabrice. A fost un cliché. Cu toții știm că tânărul sorțitor este cel mai puțin puternic dintre prietenii săi, așa că a încercat să își învingă acest handicap într-un laborator. A învățat mai mult, a muncit mai mult și chiar a descoperit o poțiune care să îl facă mai puternic, numai că asistenta lui, Moineau, a adăugat un ingredient în plus, iar Fabrice a devenit un fel de monstru doritor de putere. Desigur că toată acțiunea s-a petrecut în câteva pagini iar la final, lucrurile s-au sfârșit cu o simpatică poveste de dragoste. Însă faptul că a fost „de umplutură” o face să fie inutilă. Nu a avut nici o legătură cu povestea originală, iar eu aș fi încadrat-o într-o carte specială gen „Tara Duncan - alte povești” sau ceva de genul acesta.
Oricum, cartea a fost o lectură ușoară și mi-a amintit de zilele de vară în care mâncam mere din grădina bunicii când o citeam.
Titlu: Sceptrul blestemat
Titlu original: Le Sceptre Maudit
Autor: Sophie Audoin Mamikonian
Editura: Corint Junior
Anul publicării : 2008
Nota: 3/5
P.S. Dacă doriți să cunoașteți mai bine lumea Tarei, o puteți face pe forumul dedicat seriei Tara Duncan
Fabrice nu a fost niciodata personajul meu preferat din aceasta serie, iar incercarile lui de a deveni mai puternic erau la un moment dat enervante. Volumul a fost totusi plin de actiune si umor, iar lupta de la final a fost scrisa foarte bine.