Acest sezon a fost unul neașteptat! Sau cel puțin aceasta este părerea mea.
Înainte de a începe, aș vrea să vă spun că din punctul meu de vedere serialele încep să „ruginească”. Este o părere făcută în general datorită serialelor pe care le-am urmărit și am renunțat la ele, pe motiv că din cauza unor fani nebuni morții învie. Păi dacă mortul nu mai este mort, atunci unde mai este nota cât de cât realistă?
A fost ciudat să mă uit la acest serial fără Tommy care era chiar un personaj interesant până la urmă (și aleluia nu a înviat din morți ca Slade), însă nu cred că vreți să vă spun cât de mult îl regret pe el, ci ce au mai făcut Oliver & Co.
Laurel pare să nu fie chiar ea în primele episoade, moartea lui Tommy afectând-o foarte mult. Dacă la început face unele greșeli destul de însemnate, se pare că odată ce află că lucrurile nu sunt așa cum credea ea că sunt și că Oliver este Arcașul, consider că își revine din căderea pe care a avut-o, chiar dorindu-și să lupte împotriva dependenței de alcool și pastile.
Oliver începe sezonul prin a fi răvășit și copleșit de situația în care se află, motiv pentru care are momente în care se reîntoarce pe insulă pentru a medita sau a se regăsi. Aparent nu reușește să scape de umbrele trecutului care își fac loc în prezent cu forțe proaspete și îl bântuie atât pe el, cât și familia. Sincer am fost uimită să văd câte lucruri stranii se pot petrece pe o insulă izolată de pe lângă China sau ceea ce este insula defapt.
În acest sezon al iluziilor Oliver este pus la încercare și trebuie să facă o mulțime de alegeri grele. Tot acum aflăm ce s-a întâmplat cu Sarah și cu Shado.
Și dacă dacă tot am amintit-o pe Shado mai sus, voi profita de ocazie povestindu-vă câte ceva despre Slade care din așa cum veți observa a plecat de pe Insula Iadului și acum este in Starling City cu dorința de a se răzbuna pe Oliver pentru alegerile făcute pe insulă. Acesta încet, încet se infiltrează în viața eroului nostru și cu greu este oprit din a face ravagii. Astfel până la finalul sezonului, Oliver va pierde o persoană dragă, în timp ce pe noi, fanii serialului ne va induce în eroare după eroare.
Felicity nu doar că este personajul meu preferat, însă rolul ei este unul foarte important în câștigarea luptei care se va da la finalul sezonului. Deși am fost puțin dezamăgită de evoluția lucrurilor, pot spune că sunt foarte mândră de acest „puișor” care în cele 22 de episoade învață să zboare și chiar se procopește și cu câteva „semne de bună purtare”. Oricum dacă în primul sezon și primele episoade din acest sezon am crezut că între ea și Oliver se va lega o idilă, ultimul episod mi-a tăiat tot cheful de a mai visa la romantism.
Nu prea am ce să spun despre Diggle, decât că ne va surprinde la final destul de mult, și acum îmi permit să fac un spoiler legat de el, deoarece m-a ofticat rău de tot că nu le-a spus colegilor săi că va fi tătic. Serios! Poa` să fie Armagedonul, o asemenea veste nu o ții doar pentru tine!
Roy este tipul ăla ciudat de care se îndrăgostește sora lui Oliver, Thea. Micul visător încă din primul sezon s-a văzut erou alături de Arcaș, motiv pentru care intră în zeci de belele. Dar cea mai mare belea a sa, este că ajunge să fie cobai pentru un medicament japonez care face super - oameni (gen Căpitanul America de la Marvel) doar că ăștia înnebunesc din cauza lui și în cele din urmă ajung să fie mașini de ucis. Iar Roy are această substanță în sistem, care îl face să fie un nebun și jumătate. Serios oameni buni, la ce îi dați omului super - puteri, doar ca apoi în ultimele episoade să i le luați!? Cert este că acest personaj m-a enervat destul de mult pe parcursul acestui sezon intrând și ieșind din buclucuri mai ceva ca zeii care urcau și coborau de pe Muntele Olimp din Iliada.
Thea este cel mai afectat personaj din serial. Aceasta află că este fiica lui Merlin (care apropos, TRĂIEȘTE), își pierde tot ce are mai de preț și ceva îmi spune că o va lua pe calea nedreaptă în sezonul următor.
Nu pot să cred câte lucruri se schimbă în acest sezon al serialului care m-a prins încă de la primul episod. Adică pe lângă faptul că se despică firul în 10 (nu 4 cum suntem obișnuiți), și aflăm secrete, mai este și startul unui nou serial, Flash, care sper că va începe din toamnă, deși nu știu dacă îl voi urmări căci orarul meu cu seriale este unul destul de încărcat. Și ce se va întâmpla cu detectivul Lance acum că a căzut la propriu din picioare în ultimele 30 de secunde din ultimul episod?
Voi ce părere aveți de acest serial? Dat fiind că finalul este unul de-a dreptul stupid, care promite un sezon al treilea cam ciudat, mai merită urmărit?
Titlu: Arcașul
Titlu original: Arrow
Perioadă difuzare: 2013 - 2014
Distribuție: Stephen Amell (Oliver Queen), Katie Cassidy (Laurel Lance), David Ramsey (John Diggle), Willa Holland (Thea Queen), Emily Bett Rickards (Felicity Smoak), Colton Haynes (Roy Harper), Manu Bennet (Slade Wilson), Paul Blackthrone (Quentin Lance)
Nota: 3,5/5
Desi pare interesant, nu am urmarit inca serialul. Poate voi reusi totusi sa-l vad vara viitoare, dupa ce scap si eu de sesiune si licenta 😀
Mai am un sezon şi jumătate din Supernatural apoi mă apuc de Arrow 😀