„Sinuciderea ielelor” este un volum de proză scurtă cu 11 basme, original, reinterpretate pe care te aștepți să le auzi, noaptea, în jurul unui foc de tabără.
Interesant este că această colecție de istorii, inspirate din cultura noastră, nu sunt neapărat cu un final fericit, cât sunt despre femei puternice, cu o voință de fier în a face tot posibilul să-și schimbe destinul, dar și despre tinere naive sau disperate care cred că știu totul. Magia cărții nu stă în farmece sau vrăji, cât în întorsăturile neașteptate de situație pe care le regăsim în fiecare istorioară.
De exemplu, aici găsim povești despre sirene, zâne, iele și prințese care se evidențiază de restul suratelor prin dorința de a-și schimba cumva destinul. De a se împotrivi tradiționalismului și normalității. Spun „normalitate” pentru că nu găsesc alt cuvânt pentru starea de anticipare pe care o avem de obicei când citim o poveste. Dacă este despre o prințesă, atunci implicit aceasta este neajutorată în ghearele unui răpitor fantastic sau dacă ne gândim la iele, imediat ne amintim de poveștile despre tinerele de o frumusețe răpitoare care, în realitate, sunt niște ființe malefice, iar lista continuă.
Ei bine, la Ana Mănescu nu regăsim nimic previzibil, ci doar interpretabil. Acest lucru m-a făcut de multe ori să nu-mi dau seama cât de repede avansam cu lectura (este o carte care se citește repede, dar nu foarte pentru că altfel pierzi firul poveștii). Unele finaluri sunt neprevăzute în timp ce altele mi se pare că nu au nici o noimă.
În această carte, nu am găsit o culegere de povești perfectă, care să se plieze pe personalitatea mea, întrucât nu îmi place ideea de a citi o lectură cu un final „misterios”. Pentru mine nuanțele de gri prezentate în carte nu sunt satisfăcătoare. Ori e alb, ori e negru. Nu mă mulțumesc cu ceva între, pentru că eu nu am aceeași imaginație ca autorul și nu pot creiona finalul perfect al poveștilor sale.
Am cochetat cu ideea de basme moderne adaptate timpului nostru. Uneori aveam impresia ca regăseam în povestiri elemente și personaje inspirate din viața reală. Alteori tot decorul era nou și eram curioasă să-l explorez, doar ca să-mi dau seama că finalul nu poate fi intuit.
Nu știu de ce, autoarea a ales să insereze două povestiri care nu sunt despre magie, ci psihologice. Mi-ar fi plăcut să le regăsesc, mai degrabă, într-o carte cu fantome sau crime, decât într-una cu ființe fantastice.
Totuși nu am putut să nu observ că, exceptându-le pe acestea, pisica este un element extrem de prezent în carte. Știu că este simbolul magiei și un animal tipic feminin. Adesea ființele cu puteri fantastice sunt însoțite de o pisică, la fel ca și personajele feminine supranaturale din volum.
Am găsit lectura interesantă și relaxantă, însă nu suficient de antrenantă pentru mine. Ana scrie pentru o anumită categorie de cititori care pot înțelege nuanțele neutre ale lumii, care sunt sensibilizați de natură și feline și care pur și simplu acceptă să se întoarcă pe drumul spre vremea când lumea nu cunoștea globalizarea și nu era ruptă de tradiționalism.
Titlu: Sinuciderea ielelor
Autor: Ana Mănescu
Editura: Herg Benet
Anul publicării: 2018
Nota: 3/5