Într-o lume unde tot ceea ce contează este imaginea pe care o afișăm în societate, în cel mai nou roman al său, „Străinul de lângă mine”, Irina Binder trage un semnal de alarmă legat de acest subiect.
Citind cartea am înțeles că acest „străin” nu se referă neapărat la persoana alături de care împărțim casa, biroul sau locul dintr-un mijloc de transport, ci de cele mai multe ori este chiar persoana pe care o vedem atunci când ne privim în oglindă. Este adevărat că și „străinii” din mediul nostru ajută la această înstrăinare de propria persoană și personalitate, dar noi suntem principalii vinovați de schimbările nefaste.
Irina a scris o carte în care a prezentat viața a trei femei cu medii diferite de viață, cu gândiri distincte, dar cu aceeași situație neplăcută - afundarea și complacerea într-un mediu nociv.
Alessia este o tânără care în ciuda frumuseții, bunătății și inteligenței, suferă foarte mult pentru că se simte neiubită. Toată viața a încercat să se agațe de ideea iubirii, fie din partea unui bărbat sau a familiei, însă de fiecare dată i-a scăpat printre degete precum nisipul. Tristețea ei este sporită și de ultima dezamăgire în dragoste, căci iubitul său virtual i-a trădat încrederea în cel mai urât mod cu putință.
Selena este cea mai bună prietenă a Alessiei, și chiar dacă a avut curajul să iasă dintr-o căsnicie bolnavă și să-și refacă viața, cu multe sacrificii, și-a creat un complex psihologic de care nu reușește să treacă foarte ușor. Cumva, femeia s-a resemnat că nu va putea deveni mamă vreodată și nici că va mai reuși să se încreadă în vorbele dulci ale unui bărbat.
Ultima, dar nu cea din urmă doamnă este Adela. O femeie care a uitat că este femeie. Angrenată într-o căsnicie dezastruoasă în care soțul nu mai are nici un sentiment sau respect pentru ea, aceasta a devenit slujnica lui. Fără serviciu, obedientă, umilă, obeză și neîngrijită, ea își dedică fiecare secundă a existenței sale pentru a-și mulțumi soțul, lucru care nu se va întâmpla niciodată.
Toate cele trei femei sunt complexate și speriate, încât sunt pe punctul de a renunța la ele, până în momentul în care constată că nu sunt singure și că se au una pe cealaltă. Porinind de la ideea că noi suntem cei mai buni sfătuitori ai vecinilor, dar nu suntem capabili să ne autodisciplinăm, aceste prietene reușesc să se încurajeze una pe cealaltă să facă ceva pentru a-și vindeca rănile sufletului.
Recunosc că îmi place Irina Biner pentru că are sfaturi de viață pe care le găsesc utile și încerc să le aplic pe mine pentru că am observat încă de când citeam „Fluturi” că mă ajută să mă simt mai bine psihic. Cu toate acestea, nu prea reușesc să empatizez cu personajele sale care parcă sunt mult prea bune pentru lumea asta. Ele mereu au o situație financiară care le permite să își satisfacă micile mofturi, care le ajută să își ia viața de la capăt și nu în ultimul rând să fie foarte darnice cu persoanele mai puțin favorizate.
Cumva această bunătate, blândețe și situație materială exagerat de stabilă, fac ca romanele sale să fie din alt peisaj. Să semene cu niște basme. Cred că de aceea și sunt atât de mulți cititori care o critică pe autoare foarte mult în cel mai negativ mod posibil. Eu am reușit să fac abstracție de personalitatea personajelor și am văzut și partea bună a lecturii.
Titlu: Străinul de lângă mine
Autor: Irina Binder
Editura: For You
Anul publicării: 2018
Nota: 3/5
Fluturi nu mi-a fost pe plac, da se pare că acest roman are mai multa substanță. Consider că asta este tipul de scriere pe care ar trebui sa se axeze autoarea. Ii ies bine mesajele pe care le transmite. Fluturi a avut prea mult din personalitate ei.
Da. Știu. Mi se pare că “Fluturi” a fost mai slab pentru că e și biografie și mai am impresia și că autoarea a mai încercat să “ascundă” identitatea anumitor personaje pentru a păstra oarecum anonimatul. De aceea nici nu mă dau în vânt după poveste cât după mesajul din ele.
Frumoasă recenzie, felicitări! <3 Mie mi-a plăcut și „Fluturi”, mi-a oferit o stare de bine. Abia aștept să ajung și la acest roman.
Ai reușit să citești romanul? Dacă da, cum ți s-a părut?
Am citit cartea, nu a fost cea mai bună experiență. Am scris pe blog o recenzie. Autoarea are potențial, însă cartea este needitată.
Ba nu, nu am recenzie. Am considerat că mai bine nu scriu nimic. 😀 Am verificat acum… Începusem și mi s-a părut ca sunt prea răutăcioasă.
De ce ai fi fost răutăcioasă? Nu ai empatizat cu personajele?
Să știi că nici eu nu empatizez cu multe aspecte din cărțile Irinei, însă sunt entuziasmată foarte mult de mesajul pe care reușește să îl transmită. Mi-am dat seama că eu și cu ea am avut parte de o educație extrem de asemănătoare și ce i s-a spus ei în copilărie, mi s-a spus și mie.
Dupa experienta Fluturilor, eu nu ma mai incumet sa dau bani pe cartile Irenei Binder. Bine ca nici prima data n-am facut-o pentru mine. Le-am facut cadou si automat ca mi-au fost si mie trantite in brate pe ideea: “Citeste!”. Imi mentin opinia cum ca are fraze frumoase, cu tente filozofice, dar povestea de ansamblu cam lasa de dorit. Dupa recenzia ta, acest volum pare pertinent si pe ansamblu, dar tot nu ma risc. Ma bucur insa ca tie ti-a placut volumul. De altfel se si vede din recenzie :*
Sunt impresionată de sfaturile autoarei pentru că de la ea curg natural. Nu le simt forțate sau băgate pe gât ca la alții.