Recenzie: Tronul de cleștar de Sarah J. Maas

Este a doua oară când citesc această carte, însă de data aceasta mi-am alocat mai mult timp pentru lectură ca să pot aprofunda și mai bine înțelege ținutul, personajele, creaturile și tot ceea ce ține de lumea cunoscută drept Erilea.

Prima dată când am citit-o, îmi amintesc că nu am fost prea impresionată de ea pentru că m-am concentrat foarte mult pe personajul principal al seriei, Caelena Sardothien, care este prezentată ca fiind cel mai de temut asasin al Adarlanului și o dată ce a fost „arestată”, a fost trimisă în minele de sare Endovier.

Se spune că aceste mine sunt distrugătoare de spirit și că nici un ocnaș nu rezistă mai mult de o lună și nu doar datorită condițiilor oribile de lucru, dar și gardienilor care de multe ori, se spune că, au dat dovadă de cruzimi ce nu pot fi descrise în cuvinte. Cu toate acestea, Caelena a supraviețuit un an muncii silnice, biciuirii și condițiilor vitrege de aici.

Nu am fost surprinsă să aflu că asasina a reușit să supraviețuiască in Endovier, la o adică asta o face să fie personajul principal, însă de multe ori am considerat că autoarea a exagerat puțin cam mult cu calitățile excepționale de orientare, strategie și putere pe care tânăra le are. (cred că asta o face un asasin cu adevărat deosebit, dar la un moment dat mi s-a părut că totul era mult prea mult)

Biletul de ieșire al Caelenei din Endovier este chiar prințul moștenitor al Adarlanului, Dorian Havilliard, care își caută un proscris pe care să-l înscrie la o competiție al cărui premiu este numirea câștigătorului drept Campion al Regelui și apoi grațierea lui. Ofertă pe care tânăra o acceptă de îndată.

Mi-a plăcut mult descrierea Erileei cu legendele sale despre maiestuoșii Fae și a altor creaturi magice, cu puterea locuitorilor care au supraviețuit cruzimii Regelui Adarlanului care și-a făcut o reputație ca fiind cel mai sângeros tiran din acest univers și cel mai mult am fost intrigată de dispariția bruscă a magiei din acest ținut.

Ca în orice lume supusă atrocității războaielor există rebeli, supraviețuitori și Conducători care-și iubesc atât de mult poporul încât nici un sacrificiu nu este prea mare pentru ei dacă asta ne aduce cu un pas mai aproape de pace, de victorie. Unul dintre aceștia este Prințesa Nehemia din Eyllwe pe care am îndrăgit-o. Nu spun că este personajul meu preferat, însă este exotică și misterioasă iar secretele ce o însoțesc pe durata întregii lecturi sunt câteva din calitățile unui personaj care mă țin în priză pe durata lecturii. Pe măsură ce zilele petrecute de Caelena la Castelul de Cleștar se scurg, între cele două se leagă o frumoasă prietenie chiar dacă ambele continuă să ascundă lucruri una față de cealaltă.

Un aspect care mi s-a părut că nu a adus nimic în plus cărții este viața de la curte. Chiar dacă este vorba despre un castel de cleștar, curtenii sunt la fel de plictisitori ca în orice carte cu un castel, rege nemilos, prinț și protagoniste deosebite. Avem parte de intrigi țesute de o lady nu tocmai deșteaptă, dar obsedată de putere, avem o regină care deși este prezentă, mi s-a părut că este mai mult de decor, lorzi și duci incompetenți, avari, chiar scârboși care se distrează pe seama Competiției. Totuși pentru cititori picanteriile din acest prim volum al seriei au fost date exclusiv de Competiția pentru Campionul Regelui și de suspansul generat de întrebarea „de cine este Caelena îndrăgostită?”.

În timpul acestei competiții se întâmplă niște lucruri interesante între Caelena, prințul Dorian și Chaol Westfall, Căpitanul Gărzii Regelui, în timp ce forțe supranaturale își fac de cap prin castel. Unele întrupează fantome care sunt de partea Binelui în timp ce altele sunt demoni invocați din lumea de dincolo sau din alte lumi care vor doar moarte și vărsare de sânge.

Cred că singurul motiv pentru care i-am dat cărții 4/5 în loc de 5/5 steluțe este Caelena care a primit o mulțime de descrieri exagerate cu care sunt și nu prea de acord. Înțeleg că este un asasin priceput care, cumva, a reușit să-și păstreze o conștiință și a cărei inimă este plină și de sentimente pozitive, nu doar ură și dorința de răzbunare. Din păcate, nu voi înțelege niciodată de ce trebuie să aibă chiar toate calitățile din lume. Curtenii o găsesc atractivă, prințul moștenitor se îndrăgostește de ea, reușește chiar să îmblânzească și spiritul disciplinat al lui Chaol (să știți că mie îmi place mult de Chaol Westfall și chiar sper ca autoarea să nu mi-l omoare mai ales că mai sunt 6 volume până termin seria) și pentru că am mai citit primele 3 cărți o dată știu sigur că este un al treilea bărbat căruia Caelena îi fură mințile. (plus că booksfera o confirmă, doar dați un search cu „who does Caelena love” și aflați imediat cine este al treilea bărbat din viața asasinei).

Mi-ar fi plăcut ca acțiunea să se îndrepte mai mult către Erilea și locuitorii acesteia decât către viața amoroasă a protagonistei pe care nu am găsit-o interesantă sau altfel decât enervantă. Și chiar cred că lectura ar fi fost mult mai antrenantă dacă am fi avut mai multă vizibilitate asupra testelor din cadrul Competiției căci puținul prezentat de autoare mi s-a părut fascinant și alert.

Deși am menționat mai sus că am mai citit primele 3 volume ale seriei acum ceva timp, nu-mi mai amintesc mare lucru din ele, însă sper ca volumul al doilea să aibă acel ceva care să mă facă să vreau să mă reîntorc oricând în Erilea.

Seria: Tronul de cleștar

Titlu: Tronul de cleștar

Titlu original: Throne of Glass

Autor: Sarah J. Maas

Editura: RAO Books

Anul publicării: 2013

Nota: 4/5

Duca

Leave a Reply

Your email address will not be published.