Am stat aproape o lună „pe uscat”, după ce am terminat de citit „Oamenii fericiți citesc și beau cafea”. Îmi amintesc că fusesem dezamăgită de finalul romanului pe care l-am considerat ca fiind, brusc, nemilos și fără logică. Mă așteptasem la un epilog romantic sau măcar unul care să lămurească natura relației dintre Edward și Diane. Îmi doream din suflet ca ziua în care Diane avea să redeschidă cafeneaua literară, Edward urma să fie primul client care îi trece pragul, anunțând-o că avea să lupte pentru ea și iubirea ei. Nu s-a întâmplat asta pentru că autoarea deja plănuia continuarea poveștii într-un nou volum.
Deși știam de existența acestei, cărți nu i-am citit niciodată sinopsis-ul și până nu mi-a zis Dede, nu aveam idee că este continuarea pe care mi-o doream. Cu speranța că voi primi lămuririle mult dorite, am terminat-o de citit în mai puțin de două zile.
Din câte am observat, Agnès Martin-Lugand obișnuiește să scrie lecturi ușoare care au puterea de a mă scoate din starea de amorțeală în care, de cele mai multe ori, mă pierd. Vouă nu vi s-a întâmplat să aveți momente în care nu aveți inspirație să citiți sau să scrieți? Mie mi se întâmplă destul de des, iar atunci (re)citesc un roman scris de această autoare.
Am fost complet absorbită de această lectură pentru că voiam să aflu care a fost evoluția personajelor în pauza dintre cele două volume. Recuperarea psihologică a protagonistei pare să meargă mult mai bine decât în romanul precedent. Dornică să-și seteze viața pe un făgaș normal, Diane îi unui interesant personaj masculin, care m-a intrigat foarte mult, să intre în viața ei în rolul de iubit. Olivier este genul de bărbat pe care și-l dorește orice femeie. El știe cum să o trateze astfel încât să-și dorească să-i fie alături pentru totdeauna. O răsfață, o respectă și dacă îi este permis, este capabil să-i pună toată lumea la picioare.
În ciuda acestor calități ale lui Olivier nu am simțit la Diane acea dorință de revenire la viață pe care am văzut-o anterior când era cu Edward. Nu am regăsit în replicile sale plăcerea de a se bucura de cele mai mărunte aspecte ale vieții sau gesturile tipice unei femei îndrăgostite. În prima parte a cărții am regăsit-o cu același statut de văduvă îndurerată, doar că de data asta lacrimile sale erau pentru tot ce a lăsat în Irlanda.
Un eveniment nefericit o readuce pe Diane în Mulrany unde este nevoită să facă față unui tsunami provocat atât de trecutul familiei irlandeze care practic a adoptat-o dar și de un prezent care este mai durereos cu fiecare zi care trece.
Când secretele trecutului își scot capul din negura timpului, sentimentele Dianei pentru Edward sunt puse la grea încercare. Pe de altă parte, când prezentul, aparent perfect, al protagonistei le este dezvăluit irlandezilor, Edward trebuie să decidă dacă merită sau nu să lupte pentru iubirea ei.
Deși nu are aceeași intensitate precum volumul precedent, „Viața e ușoară, nu-ți face griji" este finalul de care aveam nevoie pentru această poveste de dragoste.
Mărturisesc că a trecut foarte mult timp de când am citit această carte, dar mi-a plăcut atât de mult, încât nu am uitat aproape nimic din acțiunea ei. Pentru mine, aceste lecturi ușoare, de duzină și clișeice sunt ceea ce îmi trebuie pentru a mă relaxa cu adevărat.
Când am citit prea mult YA sau când sunt lipsită de inspirație, cărțile precum ale acestei autoare sunt ceea ce îmi trebuie pentru a mă deconecta puțin. Simplitatea cu care sunt scrise, creionarea unor personaje feminine independente, puternice și ușor nerealiste sunt ingredientele perfecte unui weekend liniștit și plin de reverii.
Titlu: Viața e ușoară, nu-ți face griji
Titlu original: La vie est facile, ne t'inquiète pas
Autor: Agnès Martin-Lugand
Editura: TREI
Anul publicării: 2016
Nota: 4/5