Share on Social Media
Recenzie: Metamorfoze, editor Andreea Sterea
metamorfoze
metamorfoze

Odată cu globalizarea și modernizarea, nu doar piața bunurilor și serviciilor a fost afectată, ci și piața literară.
În prezent, autorii caută să se adapteze noilor vremuri, modernizând legendele și transformându-le în ceva „cu priză la publicul de astăzi”.
Astfel, în zilele noastre, copiii nu se mai tem de lupi, pentru că sunt sexy, însă prin prezenta antologie, Andreea Sterea ne face un tur prin prin propria-i fermă de vârcolaci autentici. Uneori cu o putere de seducție neobișnuită, alteori înspăimântători, licantropii din această antologie sunt deopotrivă fascinanți și misterioși.
Cele 205 pagini ce alcătuiesc „Metamorfoze” însumează 11 povești ale marilor autori ai Literaturii Universale după cum urmează:
1. „Lup Nomad” de Alegernon Blackwood, deschide antologia cu povestea unui recepționer. Iubitor fiind de excursiile in natură, el alege să-și petreacă vacanța la pescuit pe malul Lacului Tămăduirii. Iar acest loc nu este întâmplător, se spune că acolo poate găsi ceea ce își dorește în materie de pescuit. Chiar dacă a fost avertizat de unul din prietenii săi de la Clubul Sportiv din Montreal, vrăjit de frumusețea locului, Malcom Hyde își instalează tabăra pe malul greșit, deși acesta părea să fie ideal pentru a-și desfășura vacanța. De ce nu trebuia să se stea acolo? Pentru că acela este teritoriul lupului mare și rău. Sau poate ne înșelăm?
2. „Lenore Arras” de Oliviu Crâznic este prezentă și în antologia autorului „Ceasul Fantasmelor” publicată tot la Crux Publishing și este vorba despre prada care devine prădător. Atunci când nu mai ai pe cine să iubești și să protejezi, durerea ce te macină lasă bestia din tine să iasă la suprafață acaparându-te cu totul, nemailăsându-ți decât dorința de răzbunare. Așa cum a spus Prof. Doc. Ciprian Mitoceanu aceasta este doar o „mostră din ce poate crea Oliviu Crâznic”. Și, așa cum veți vedea, nimic nu este ceea ce pare în această poveste despre iubire și răzbunare.
3. „Barrington Cowels” de Sir Arthur Conan Doyle, este printre poveștile mele preferate nu doar pentru că este scrisă de unul din autorii mei îndrăgiți, ci pentru că are de toate: legende, iubiri, mistere, dar cel mai important, crime nerezolvate. Este povestea misterului morții studentului Barrington Cowels, îndrăgostit nebunește de o tânără de o frumusețe afrodiziacă, dar care ascunde un secret ce duce la moartea tuturor pretendenților ei.
4. „Proscrisul” de Robert E. Howard este o poveste care începe cu un bal ce adună la castelul lui Dom Vicente da Lusto prietenii acestuia din toate colțurile lumii, printre care și un invitat misterios. Aceasta este povestea (dar și blestemul) unui suflet chinuit de forțe supranaturale prins între lupta dintre dorința Întunericului și propria-i conștiință.
5. „Stigmatul Bestiei” de Rudyard Kipling este dovada clară că acesta nu se rezumă doar la poveștile copilăriei noastre, cum ar fi „Cartea Junglei”, ci poate depăși oricând granița basmelor pentru a ne impresiona cu o intrigă ce pune accent pe puterea zeilor. Se știe că Asia este continentul cel mai apropiat de zei pentru că tradițiile s-au păstrat intacte din moși strămoși, iar prin tradiții ne putem referi și la blesteme, ce pot fi folosite ca și lecții de viață...
6. „Inspirație pentru Pickman” de H.P. Lovecraft a fost povestea care mi-a dat fiori și la propriu și la figurat. Celebru pentru stilul său de a crea trăiri prin cuvinte, mi-a luat destul de mult să-mi dau seama care este povestea din spatele poveștii pentru că eu eram atentă la personaje, nu la background-ul unde, cu mult calm, mă aștepta lupul…
7. „Sură lupoaica” de George Macdonald este povestea unui student prins de o furtună pe unul din dealurile scoțiene. Mai întâi se refugiază într-o peșteră, apoi este primit de o frumoasă fată în propria-i vizuină. O scurtă poveste în 7 pagini despre dorința de a fi iubit, dar și despre lupta dintre bestie și conștiință.
8. „Fiara” de Guy de Maupassant este mitul Bestiei din Geuvaudan prezentat sub forma unei scene de viață. Doi frați nobili, ce se consideră cei mai buni vânători din lume, se aventurează într-o noapte să prindă marele lup din zonă, însă ce-i prea mult strică, iar orgoliul lor este stins cu bestialitate...
9. „Misterele din Sparktower” este liantul dintre „Anotimpul Pumnalelor” și ”Jocul Necromanților” de Șerban Andrei Mazilu. Este acea poveste de după acțiune și de dinaintea furtunii ce îl are ca personaj principal pe inspectorul Baudelaire. Este o scurtă poveste despre bestia ce deschide o cale de comunicare dintre om și zeu. Dacă ați citit primul volum, cu siguranța veți dori să continuați cu „Jocul Necromanților” pentru că veți întâlni aici cel puțin un personaj nou...
10. „Gabriel - Ernest” de Saki, în primă fază m-a dus cu gândul la „Câinele din Baskerville” al lui Doyle, însă de această dată ne întâlnim nu cu o fiară, ci cu un copil care la un moment dat recunoaște că preferă să servească la masă carne crudă de animal sau om. „Ai o fiară în pădurile tale” este prima propoziție a povestirii care se dovedește a fi povestea unui copil - monstru.
11. „Tarnhelm, sau cum a murit unchiul Robert” de Hugh Walpole încheie antologia „Metamorfoze”. Aceasta începe cu sosirea unui copil la unchii săi pentru a-și petrece vacanța, însă de ce nu are voie în micul Turn Cenușiu al conacului? Oare pentru că acolo locuiește lupul?
Toate aceste 11 povestiri sunt însoțite la final de un mic glosar în care Andreea Sterea și Oliviu Crâznic ne explică cine este autorul, pentru ce este cunoscut în literatura universală, dar și ce înseamnă anumiți termeni sau care au fost sursele de inspirație pentru aceste povești.
Recomand acest volum tuturor celor care doresc să se reîntoarcă la vechile concepții despre licantropie, fără să fi fost alterate de filmele și cărțile pentru adolescenți din ultima perioadă. O călătorie în timp când orice umbră se putea transforma în ceva monstruos.
Este lună plină și trebuie să CITEȘTI această antologie!

Titlu: Metamorfoze

Traducere și adaptare: Andreea Sterea, Oliviu Crâznic, Șerban Andrei Mazilu

Editură: Editura Crux Publishing

An publicării: 2015

Nota: 5/5

2 thoughts on “Recenzie: Metamorfoze, editor Andreea Sterea

  1. Coperta mi se are geniala iar recenzia ta ma face sa vreau sa o citesc. Inainte nu-mi placeau varcolacii pentru ca preferatii mei sunt vampirii insa de la un timp si varcolacii au ceva sinistru si atragator.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share on Social Media