Jaful secolului a fost biletul meu pentru o seară în care am schimbat pijamalele și autobiografia lui Hillary Clinton pe o gală cinematografică.
Pe 22 septembrie, Cinema City AFI Cotroceni a fost gazda galei filmului Jaful secolului. Pelicula regizată de Teodora Ana Matei după scenariul lui Cristian Mungiu este propunerea României pentru premiile Oscar 2026 la categoria „cel mai bun lungmetraj internațional”.
Mărturisesc că a fost o seară aglomerată și nu pentru că la gală s-au prezentat peste 1000 de cinefili, influenceri, critici, jurnaliști și oameni ai industriei. A fost o seară aglomerată pentru că am părăsit sala de proiecție cu o mare încărcătură emoțională.
Jaful secolului este un film dureros de real. Le sunt recunoscătoare celor de la AIVI Media Hub, care în colaborare cu RAN Communication, au avut încredere să mă trimită la acest eveniment ca reprezentant al asociației. Pe platforma AIVI Media Hub, la secțiunea Cinematics, va apărea și prima mea cronică pentru ei.
Deși nu am fost suficient de curajoasă să mă fotografiez alături de actori sau oricine altcineva, m-am bucurat din plin de atmosfera glam de la Cinema City AFI Cotroceni. Am văzut actori, jurnaliști, scriitori (printre care și pe Radu Paraschivescu) și multe alte persoane pe care le urmăresc pe rețelele de socializare. Am admirat recuzita din film. M-am bucurat de un pahar de vin spumant de la Jidvei și am chicotit când am dat peste bufetul cu zacuscă de la Pofta focului. Însă, zâmbetul mi s-a stins de pe buze când am înțeles rolul zacuștii, delicioase de altfel, în film.
De ce România a propus Jaful secolului pentru Oscar 2026?
Până pe 16 decembrie 2025 când vom afla dacă Jaful secolului se află sau nu pe lista scurtă pentru Oscar 2026, vă îndemn să mergeți la cinema să-l vedeți. Eu am făcut-o și nu regret mai ales că este inspirat dintr-o poveste reală.
Dacă vă amintiți, șoriceii mei de bibliotecă, în anul 2012 presa internațională relata povestea unui jaf de la muzeul Kunsthal din Rotterdam. Un grup de români a furat, în timp record, șapte tablouri evaluate la peste 20 de milioane de euro și nu s-a dovedit niciodată dacă aceste opere au fost arse sau nu de mama unuia dintre hoți într-un sat dobrogean. În urma unei documentări minuțioase, Cristian Mungiu a adus pe marile ecrane o versiune reimaginată a acestui eveniment.
În realitate, scopul filmului nu este cel de a evidenția cum s-a produs unul dintre cele mai rapide jafuri ale ultimelor decenii. Scenaristul și regizoarea au ales să aducă în prim plan luptele pe care emigranții români le duc în Occident. Cum pleacă în țările dezvoltate cu speranța unui trai mai bun și descoperă că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg.
Salariile nu sunt întotdeauna atât de mari cum sperau. Adesea, sunt plătiți cu întârziere și sunt tratați ca „cetățeni de mâna a doua” fiind obligați să se mulțumească cu puțin. Personajele filmului, sătule de nedreptăți, au un plan. Ei speră că astfel viețile lor se vor schimba în bine și că așa vor răzbuna suferințele lor din Occident.
Jaful secolului este un film care doare
Pentru mine, a fost fascinant să urmăresc evoluția personajelor care, de altfel, mi s-au părut extraordinar creionate.
Anamaria Vartolomei în rolul Nataliei evidențiază foarte bine cât de subțire este linia dintre moralitate și lipsa ei. Natalia, o mamă tânără, merge la muncă în Țările de Jos împreună cu tatăl fiicei sale, Ginel (Ionuț Niculae). Acolo, viața lor nu este deloc ușoară. Ea lucrează într-o seră, el în salubritate. Cum salariile sunt mici și plătite cu întârziere de agenția de recrutare, Natalia acceptă ca pentru o seară să fie ospătăriță la o petrecere privată.
Evenimentele din seara aceea nu sunt prezentate explicit, dar publicul le poate înțelege. Natalia este acuzată de furt de mâncare și agresată. Îndurerată, aceasta li se confesează prietenilor ei Andreea (Macrina Bârlădean) și Iță (Rareș Andrici), dar nu și lui Ginel.
Iță mi s-a părut un personaj morally gray. El este inteligent dar implicat în suficient de multe „afaceri necurate” încât să nu fie nevoie să muncească cinstit. Cum drumul spre Iad este pavat cu intenții bune, acesta vrea să-și răzbune prietena din adolescență punând la cale jaful. Cu toate acestea, decizia lui de a o proteja pe Natalia rămâne deschisă interpretărilor. Să fie vorba despre o iubire neîmpărtășită? Sau oare este vorba de ceva mult mai profund și Iță vrea să protejeze singurul om bun din viața lui?
Jaful a avut loc în ciuda actelor de bunăvoință
Deși temele abordate în Jaful secolului sunt dureroase datorită realismului, recunosc că fost un moment în care partea mea romantică și-a scos capul să vadă mai bine filmul. Pentru scurt timp am avut speranța că Natalia îi va aduce pe pe băieți pe calea cea corectă. Speram, mai ales că Iță a fost cel care i-a găsit Nataliei o familie înstărită la care să lucreze ca menajeră. Tot el i-a găsit și o locuință mai bună în care s-a mutat cu Ginel.
În ciuda umorului negru care a mai detensionat atmosfera, jaful s-a întâmplat. Într-un timp record, Iță, Ginel și Adrian (Robert Iovan) au sustras tablouri în valoare de aproape 20 de milioane de euro. Dar nu au primit laudele la care sperau. Nici măcar de bani nu s-au putut bucura. Totul a fost un carusel nefericit de evenimente care i-a împins să se întoarcă în România unde lucrurile s-au agravat.
De ce ar trebui să vizionați acest film?
Nu pentru că este propunerea României la Oscar 2026, ci pentru temele realiste pe care le abordează printre care și viața la țară în România.
Nu mă refer la viața la țară ca-n vlogurile influencerilor autohtoni. Nici măcar la viața de la țară prezentată în romanul Ion de Liviu Rebreanu. Ci viața la țară așa cum nu se vede la televizor sau pe rețelele de socializare. În România există localități aproape locuite în totalitate de bătrâni și copii. Tinerii sunt plecați în străinătate la muncă. Aceste sate sunt mici și sărace, iar bătrânii sunt bolnavi și epuizați. Verile sunt secetoase și iernile sunt grele. Copiii sunt prea mici ca să-și poată ajuta bunicii și nu au pe nimeni să le explice importanța școlii.
Într-o scenă din film, anchetatorii caută tablourile furate în satul natal al protagoniștilor. Curatorul expoziției (Thomas Ryckewaert) speră că operele nu sunt ascunse afară, „în frig”. Procurorul român (Lucian Ifrim) răspunde: „Și înăuntru e la fel de frig”. Publicul a râs, dar era un râs forțat. Sunt sigură că știm cu toții cât de greu le este unora dintre români să supraviețuiască zilnic. Le intuim lipsurile și realitatea, dar adesea alegem să închidem ochii și să ne ascundem în spatele umorului.
Începând cu 23 septembrie, Jaful secolului poate fi vizionat în 80 de cinematografe din 41 de orașe din România. Așa că, șoriceii mei de bibliotecă, lăsați cartea din mâini pentru câteva ore și mergeți la cel mai apropiat cinema. Din punctul meu de vedere, Jaful secolului este un film care chiar merită!
Până data viitoare, v-am pupat! 💋