Story timeee, șoriceii mei de bibliotecă!
Această postare a seriei Postmas este adresată cititorilor din viața mea pe care i-am cunoscut deja dar și pentru cei pe care urmează să-i descopăr, fie online, fie offline. Ştiţi momentul acela când dai peste o carte și devine obsedant de bună? Ei bine, asta mi s-a întâmplat mie cu Anotimpul pumnalelor de Șerban Andrei Mazilu.
Lansat în 2015 la Editura Crux Publishing, acest roman a devenit cartea mea de suflet. Am citit-o de 13 ori până acum şi plănuiesc să o recitesc a 14-a oară în martie 2025, la aniversarea de 10 ani de la lansare. De ce atât de multe recitiri? Poveste lungă, dar staţi pe aproape!
Cum am ajuns să citesc Anotimpul pumnalelor
Să ne întoarcem în martie 2015 la Final Frontier. Editura Crux Publishing se lansa pe piață cu patru sau cinci titluri, toate scrise de autori români contemporani. Printre ele? Cartea care urma să-mi răstoarne toate topurile personale.
Inițial, nici nu voiam să merg la târg. Aveam niște probleme acasă și evitam să apar pe Facebook. Dar, surpriză! Oliviu Crâznic a fost foarte convingător. Așa că, pe o zi mohorâtă, am ajuns la Nexus, lângă Cișmigiu, pentru un eveniment SF și nici măcar nu sunt cititoare de SF.
Ajunsă acolo, Oliviu m-a tras direct la standul Crux Publishing şi mi-a vorbit despre Ceasul fantasmelor, cea mai nouă carte a sa. De rușine și curiozitate, am cumpărat-o. Apoi, Andreea Sterea mi-a pus sub nas Anotimpul pumnalelor şi a început să-mi povestească vrute și nevrute. Sincer? Nu-mi amintesc nimic din discursul ei. Tot ce știu e că m-a hipnotizat coperta alb-negru și am cumpărat cartea.
De la pasiune la obsesie literară
Acum, Anotimpul pumnalelor nu mai e singur. Face parte dintr-o dilogie! Și are și o nuvelă inclusă în volumul Metamorfoze, o punte între Anotimp și Jocul necromanților cu un personaj care apare și în bestseller-ul Confesiunile domnului Freejoy. Le-am citit şi recitit pe toate.
Căutând inspirație pe rafturile bibliotecii, am găsit prima mea ediție a cărții care a suferit daune majore din cauza pasiunii mele. Nu, n-am rupt-o, n-am scris pe ea, dar am adormit de prea multe ori cu ea în brațe. A suferit căzături repetate, a fost purtată de prea multe ori în geantă și tot nu mă satur de universul creionat de Andrei Mazilu. Şi nici nu cred că o voi face vreodată!
Ce carte recitiți la nesfârșit?
Acum e rândul vostru, șoriceii mei de bibliotecă! Aveți o carte pe care o recitiți de fiecare dată cu aceeași pasiune? Lăsați titlul în comentarii! Cine știe, poate facem un buddy reading! 😉