Fiica Zeiței Lunii a fost pentru mine o achiziție impulsivă. Am fost sedusă instant de superba copertă a ediției cartonate din UK, ilustrată de Jason Chuang. Acum cu siguranță sunt posesoarea uneia dintre cele mai frumoase coperți a unei cărți de la HarperCollins. Mi-a părut rău când am realizat că frumusețea s-a oprit acolo.
Romanul de debut al lui Sue Lynn Tan, tradus în limba română la Editura Storia Books, promitea o poveste încărcată de mitologie chineză, magie și sacrificii. Iar cum sunt o mare iubitoare a culturii asiatice, fie ea chineză, japoneză sau coreeană, m-am aruncat în poveste cu entuziasmul unei cititoare cu adevărat pasionată de fantasy asiatic.
Din păcate, am avut parte de o experiență dezamăgitoare. Dacă intrați pe contul meu de Goodreads, veți vedea că i-am dat 3 steluțe. În realitate, ele sunt rotunjite de la 2.5. Acum să vă spun de ce.
Reinterpretarea mitologiei chineze mi s-a părut promițătoare
Povestea pornește de la mitul lui Chang-E și Houyi, destul de celebru în cultura chineză. Houyi este arcașul legendar care salvează lumea oamenilor de la o mare secetă doborând 9 din cele 10 păsări de foc care ardeau cerul. Drept răsplată, împăratul celest îi dăruiește serul nemuririi. Dar când Chang-E, însărcinată și cu viața în pericol, ia serul pentru a se salva pe ea și pe copil, celestialii o exilează pe Lună.
Această carte a prezentat un interes și mai mare pentru că personajul principal este Xingyin, fiica celebrului cuplu născută în secret pe Lună și crescută în izolare. Departe de ochii curții celeste, Chang-E o învață pe Xingyin să-și ascundă magia. Doar că, într-un moment de curiozitate, aceasta o folosește. Declanșând o serie de evenimente care o forțează să fugă de acasă pentru a nu pune în pericol viața mamei sale, tânăra începe o călătorie inițiatică chiar la Curtea Imperială Celestă. Acolo, Xingyin începe de jos, ca slujnică, și ani mai târziu devine nu doar unul din cei mai buni prieteni ai prințului moștenitor, Liwei, ci și un arcaș iscusit întocmai ca tatăl ei.
Mi-au plăcut temele abordate și o parte din worldbuilding
Trebuie să recunosc: ideea de bază îmi place foarte mult. Relația mamă-fiică, loialitatea lui Xingyin, lupta pentru libertate, puterea interioară pentru depășirea condiției, sunt teme care, din punctul meu de vedere, îi dau cărții greutate. Iar lumea creată de Sue Lynn Tan, deși deseori împovărată de stil, are și momente magice.
Parcursul lui Xingyin este bine structurat în etape: întâi este servitoare într-o casă care o tratează cu dispreț. Când se ivește ocazia, aceasta candidează și câștigă un concurs, la care doar elita celestă poate participa, pentru a deveni partenera de studii a prințului Liwei. Și până la finalul cărții este unul din soldații foarte apreciați ai armatei imperiale, ajungând chiar „o stea” a acesteia.
Autoarea nu pierde vremea cu episoade inutile. Timpul narativ e fluid, anii trec fără ca povestea să devină plictisitoare. Luptele, comploturile și pericolele sunt plasate strategic în firul narativ. În plus, lipsa exagerărilor magice ajută mult la păstrarea unei coerențe, pentru mine este foarte importantă.
Stilul împopoțonat de scriere și o eroină greu de înghițit mi-au dat de furcă
Acum lucrurile devin mai complicate pentru că urmează să vă spun ce nu mi-a plăcut. Dincolo de frumusețea vizuală a lumii celeste, stilul narativ al autoarei este obositor. Metaforele curg, iar dialogurile sună ca niște discursuri de curte imperială scrise de un poet pus pe fapte mari.
Din păcate worldbuilding-ul cărții se bazează pe scene învelite într-un strat gros de dialoguri prețioase, personajele vorbind de parcă ar recita poeme de laudă a intercutorului. Nu neg că autoarea încearcă să aducă acea eleganță specifică perioadei chineze imperialiste, dar ce e prea mult, e prea mult.
Xingyin nu este o protagonistă care să inspire cititorii
La prima vedere, Xingyin este o eroină tipică: loială, curajoasă, muncitoare, cu intenții bune. Se antrenează, învață, supraviețuiește și, mai presus de toate, refuză să renunțe la misiunea de a-și salva mama. Este un personaj care nu se lasă distras de tentații, indiferent că e vorba de prinți, soldați sau privilegii.
Cu toate acestea, pe măsură ce am avansat cu lectura mi-am dat seama că autoarea a creat-o ca pe un personaj mult prea perfect.
Cadrele prin care se plimbă îi subliniază frumusețea până la leșin. Încercările pe care le înfruntă îi evidențiază inteligența superioară. Și nu în ultimul rând, este atât de irezistibilă încât fiecare bărbat cu care interacționează suspină de parcă a fost atins de Cupidon. La un moment dat, m-am întrebat dacă mai rămăsese vreun duș cu apă rece disponibil în tărâmul celest sau toate erau ocupate de pețitorii ei. Nici nu știu când Xingyin a devenit Afrodita reîncarnată. Pentru că aproape toată cartea a fost tratată de parcă toată lumea se învârte în jurul ei. Atunci a fost momentul când povestea și-a pierdut credibilitatea.
În momentul în care Xingyin refuză ajutorul lui Liwei, de parcă toate sacrificiile lui nu au contat, recunosc că am vrut să renunț la carte. Nu pentru că țineam morțiș cu prințul. Chiar am apreciat umanitatea pe care el i-a oferit-o la nesfârșit. Mai ales având în vedere natura crudă a celestialilor, în special a mamei acestuia.
Cartea ar fi avut mai mult succes dacă nu ar fi avut un triunghi amoros
Să vorbim și despre iubire. Pentru că avem și un triunghi amoros – între Xingyin, prințul Liwei și misteriosul Wenzhi. Dacă ideea acestui triunghi a fost să condimenteze cartea, execuția a fost jalnică. Nu am simțit decât enervare și că autoarea a simțit nevoia să bifeze un trop.
Niciunul dintre bărbați nu este suficient de bine conturat încât să justifice acest triunghi. Mai mult, cred că Xingyin nu și-a văzut decât interesul. Nu pot să spun că o judec pentru asta. În majoritatea timpului, a fost interesată de misiunea ei. Adesea, a reușit să-i transforme cei doi într-un simplu decor. Ar fi fost un comportament admirabil dacă autoarea nu ar fi insistat pe ideea de romance.
Cartea ar fi avut mult potențial, dar autoarea nu a știut să-l exploateze
Fiica Zeiței Lunii este o carte cu intenții bune. Are o lume frumos conturată și o eroină determinată. Dar este și o carte în care autoarea a încercat să fie și solemnă și poetică și romantică. Perfecțiunea protagonistei i-a sufocat iubirea pentru familie. Iar povestea, în loc să mă determine să vreau mai mult, m-a obosit.
O recomand cititorilor care iubesc mitologia asiatică și vor să fie inspirați de frumusețea chineză. Cu mențiunea că trebuie să aveți răbdare. Multă răbdare.
P.S. data viitoare când voi alege o carte doar pentru copertă voi încerca să-mi amintesc să întorc și câteva pagini înainte să o plătesc.