Cartea lui Azrael este una dintre cele mai bune lecturi pe care le-am avut în ultima vreme. Mi-a plăcut atât de mult, încât anul acesta am citit-o de două ori. Este una din puținele cărți care are tot ce-mi place: un slow burn romance decent, acțiune din belșug și personaje atât de morally grey încât mi-a fost imposibil…
Category: Recenzii Cărți
Recenzie: Caraval de Stephanie Garber (Caraval #1)
Salutare, șoriceii mei de bibliotecă!Simt că a trecut prea mult timp de când am terminat Caraval, așa că revin cu impresiile pe care mi le-a lăsat primul volum al celebrei serii semnate de Stephanie Garber, apărută și în limba română la editura RAO. În opinia mea, Caraval este o carte despre iubirea dintre surori Deși Caraval este o…
Recenzie: Fiica Zeiței Lunii de Sue Lynn Tan (Regatul Celest #1)
Fiica Zeiței Lunii a fost pentru mine o achiziție impulsivă. Am fost sedusă instant de superba copertă a ediției cartonate din UK, ilustrată de Jason Chuang. Acum cu siguranță sunt posesoarea uneia dintre cele mai frumoase coperți a unei cărți de la HarperCollins. Mi-a părut rău când am realizat că frumusețea s-a oprit acolo. Romanul de…
Recenzie: Sânge albastru de Melissa de la Cruz (Sânge Albastru #1)
Publicată pentru prima dată în România de Grupul Editorial Corint, imprint LEDA, prin 2009 sau 2010, seria Sânge albastru de Melissa de la Cruz a fost, la acea vreme, una dintre plăcerile vinovate ale amatorilor de cărți YA. Atmosfera inspirată parcă din Upper East Side-ul lui Cecily von Ziegesar, și reinterpretarea vampirilor au stârnit interesul publicului tânăr….
Recenzie: Mireasa înlocuită de Catharina Maura (The Windsors #1)
❗️Avertisment: Lectura cărții Mireasa înlocuită este recomandată unui public cu vârsta de peste 18 ani, din cauza conținutului matur. Acțiunea cărții Mireasa înlocuită pornește de la o căsătorie aranjată Prin seria The Windsors, Catharina Maura oferă o reinterpretare modernă, dar cu o nuanță magică, a conceptului de mariaj aranjat. În familia Windsor, „niciun astfel de mariaj nu s-a…





