Reader's Republic
Menu
  • Despre Blog
  • Wishlist
Menu

Recenzie: A Patra Aripă de Rebecca Yarros (The Empyrean #1)

Posted on February 1, 2025 by Duca

Trebuie să recunosc că înțeleg perfect de ce A Patra Aripă a devenit un fenomen în comunitatea cititorilor online, în special pe BookTok. Este o poveste dinamică, plină de suspans, momente intense și elemente romantice echilibrate. Evită clișeele și menține interesul cititorului. Cu toate acestea, în ciuda talentului autoarei în crearea unor scene emoționante și răsturnări de situație șocante, nu am putut acorda primului volum al seriei The Empyrean mai mult de 4 stele.

Academia Basgiath: o școală periculoasă

Cartea ne introduce în lumea fascinantă și riscantă a Academiei Basgiath. Aici sunt antrenați infanteriști, tămăduitori, scribi și, cel mai important, călăreții de dragoni. Pericolul este omniprezent. Rata de supraviețuire a călăreților este scăzută, aceștia putând fi incinerați de propriii dragoni sau căzând de la înălțimi amețitoare. În acest mediu ostil, protagonista, Violet Sorrengail, supraviețuiește primului an. O performanță remarcabilă, având în vedere fragilitatea sa fizică. Mai mult, reușește să formeze o legătură nu cu unul, ci cu doi dragoni – o raritate care subliniază cât este de specială.

Violet Sorrengail: o protagonistă “diferită de restul fetelor din clasa ei”

Violet se remarcă prin fizicul său delicat și o trăsătură distinctivă: părul care i se decolorează treptat până devine argintiu. Deși vulnerabilă, dovedește o tărie impresionantă. Pe parcursul poveștii, începe o relație romantică cu Xaden Riorson, cel mai puternic student al Academiei. Xaden este fiul lui Fen Riorson, liderul rebel care a condus o revoltă împotriva imperiului navarrian. Alături de alți 106 copii de rebeli, poartă un stigmat distinctiv – o relicvă a rebeliunii tatuată pe braț, simbol al loialității într-o societate care îi consideră paria, indiferent de talentul lor ca și călăreți.

Mulți cititori consideră povestea de dragoste dintre Violet și Xaden un clasic enemies-to-lovers. Eu am perceput-o diferit. Relația lor mi s-a părut mai degrabă una în care el se îndrăgostește primul, dar ascunde acest lucru. Motivele sunt complexe: Violet este fiica generalului Lilith Sorrengail, responsabil de moartea familiilor rebelilor, iar Xaden știe că o relație sănătoasă între ei este aproape imposibilă.

A Patra Aripă are un final memorabil

Acțiunea cărții este extrem de alertă. Odată ce am început să citesc, nu m-am putut opri până la finalul exploziv, care a șocat întreaga comunitate de cititori. Dacă nu aș fi avut ediția specială cu două capitole din perspectiva lui Xaden, aș fi fost complet surprinsă de răsturnarea de situație. Mulțumesc editurii Piatkus pentru această ediție minunată și bestiuței mele roșcate care m-a convins să o comand, chiar dacă inițial habar nu aveam ce cumpăr. 😊

Când emoțiile ating next level și nu știi la ce să te aștepți de la viitor

Am iubit dragonii, care sunt personaje bine conturate și pline de personalitate. M-am atașat iremediabil de Liam Mairi. Capitolele care îl implică m-au devastat emoțional. După capitolul 36, am fost o epavă care a avut nevoie de un meniu mediu de la McDonald’s și de promisiunea unei ediții paperback pentru fiecare volum al seriei, doar pentru a mă putea întoarce în această lume. O altă bestiuță deja a dat comandă de sticky notes pentru adnotări.

Dinamicile dintre personaje sunt intense. Loialitatea copiilor rebelilor față de Xaden m-a impresionat profund. Totuși, mi-aș fi dorit ca autoarea să exploreze mai mult episodul secesiunii. Știind că seria va avea cinci volume, rămân optimistă că acest subiect va fi aprofundat.

Cu ce am rămas la final…

A Patra Aripă este un început promițător pentru seria The Empyrean. Dragonii, răsturnările de situație și complexitatea relațiilor dintre personaje transformă acest volum într-o lectură captivantă. Abia aștept să văd cum va continua povestea lui Violet și să mă reîntorc în lumea periculoasă și fascinantă creată de Rebecca Yarros, în al doilea volum, Flacăra de Fier.

Category: Recenzii Cărți

Leave a Reply Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Facebook
  • Goodreads

    Blogurile pe care le citesc

     

     

  • Blogul Cărți Alese
  • Blogul Adventures After Tea
  • Blogul Praf de stele
  • Blogul Fata din bibliotecă
  • Blogul Lectură pentru suflet
  • Blogul Fine Society
  • Blogul Marei Coman
© 2025 Reader's Republic | Powered by Minimalist Blog WordPress Theme