Acum ceva timp am găsit pe TikTok un cont care vorbea despre cititorii lenți sau #slowreaders. Aceștia sunt cititorii care citesc de plăcere și se bucură de fiecare cuvânt în parte atunci când citesc ceva, orice. Eu mi-i imaginez ca pe niște cunoscători ai vinului. Sunt precum acele persoane care-și iau tot timpul din lume pentru ca vinul să se decanteze, ca acesta să-și înflorească buchetul înainte de a fi gustat pentru prima dată. Apoi, timp de câteva momente, ele se savurează de explozia de arome care-i bucură papilele gustative.
Eu sunt un astfel de cititor. Îmi iau tot timpul din lume pentru a citi o carte și dacă se întâmplă să mă lovească vreo lene și nu mai continui cu lectura pentru o lungă perioadă de timp, reiau cartea de la prima pagină doar pentru a savura cum se cuvine povestea ei.
Am și un exemplu în acest sens: îmi place să citesc în engleză. Mă ține în priză și mă ajută să nu uit limba în sine, dar și să-mi îmbunătățesc vocabularul. Am citit recent Fourth Wing de Rebecca Yarros în engleză și am avut nevoie de aproximativ 3 săptămâni ca să o termin. Am înțeles acțiunea și personajele, dar nu am reușit să rezonez cu universul. Multe elemente de fundal nu îmi erau clare și simțeam cum îmi scapă printre degete anumite aspecte ale lecturii, așa că am început să citesc și versiunea în română a cărții, cea tradusă de Mădălina Udrescu pentru editura Storia Books. Atunci când mă lovesc de o carte sau o serie complexă, îmi place să fiu conștientă de fiecare detaliu al acesteia înainte de a-i scrie recenzia și de a-i da nota finală. Nu cred ca aș putea să scriu despre o carte fără să o cunosc cum trebuie.
Să fii un cititor lent, nu este o rușine, ci un motiv de mândrie. Cred că noi suntem cei care știu o carte din scoarță în scoarță și unde este pus fiecare semn de punctuație sau unde lipsește. Cred că noi suntem cei care trăim cu personajele mult mai mult pentru că ne place să savurăm fiecare cuvânt și să absorbim felul de a fi al fiecărui personaj. Deși sinceră să fiu, orice alt cititor lent cunoaște numele personajelor mai bine decât mine, căci oricât de melc aș fi, niciodată nu voi putea reține numele personajelor fie că sunt din cărți, filme sau seriale. Nici măcar numele rudelor mele nu le știu. :))
Aș vrea să am ocazia să cunosc mai mulți cititori lenți care-și iau tot timpul din lume pentru a termina o carte, pentru a dezbate toate acele detalii care altora le-au scăpat. Aș vrea să știți că vă admir pe toți așa cum sunteți, căci știu că sunteți minunați și dacă vreodată vreo carte ar dispărea, cu siguranță voi ați putea să o rescrieți. Continuați să vă bucurați de micile plăceri ale lecturii, să aveți un Goodreads challenge scurt și să zăboviți atât cât este nevoie pentru a finaliza lecturarea unei cărți. Cheers în cinstea voastră!
Poți oare fi și slow&fast reader în același timp? Eu simt ca asa sunt. Uneori citesc lent și savurez fiecare capitol, alteori citesc repede și abia la final realizez că am terminat carte. Oare acest lucru tine și de ce citești? Adică poate fi o carte mai alerta și foarte ușor de citit, de exemplu un new adult sau cum se mai zice, p@rnosaguri 😅, sau poate fi Ken Follett cu mii de personaje și mii de pagini de lectură.
Nu știu ce să zic. Eu indiferent ce citesc pierd foarte mult timp între paginile cărții. De exemplu, eu am citit A Patra Aripă în vreo săptămână, iar o prietenă a citit-o în mai puțin de două zile.